Bani pentru ouă, cozonac şi miel de Paşte 2023

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bani pentru ouă, cozonac şi miel de Paşte 2023 / Foto: Freepik
Bani pentru ouă, cozonac şi miel de Paşte 2023 / Foto: Freepik
Voucherele pentru alimente vor fi livrate beneficiarilor înainte de Paşti, anunţă ministrul Proiectelor Europene.

Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă că beneficiarii voucherelor pentru alimente acordate odată la două luni vor primi contravaloarea voucherelor nu în ultima săptămână a lunii aprilie, aşa cum era programat, ci în Săptămâna Mare. De asemenea, cei care primesc pachete cu ajutoare alimentare finanţate de Uniunea Europeană vor primi alimentele până în luna iunie, în unele judeţe acestea urmând a fi distribuite chiar înainte de Paşti, a precizat Boloş.

”Până în sărbătorile pascale încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei. Anunţ în premieră acest lucru, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. Aşadar, sunt două măsuri pe care le derulăm în prezent, sunt adresabile familiilor şi persoanelor aflate în stare de deprivare materială şi, din acest punct de vedere, considerăm că este un foarte mare ajutor pe care îl acordăm din nou”, a afirmat Marcel Boloş, joi, în timpul unei vizite făcute în judeţul Prahova.

Marcel Boloş a anunţat că în următoarele luni vor ajunge la beneficiari şi pachetele cu ajutoare alimentare finanţate din fonduri europene, în unele judeţe aceste pachete urmând a ajunge înainte de sărbătorile pascale.

”Un astfel de pachet, dacă am cumpăra aceste produse de la raft, astăzi ar costa 390 de lei, dar valoarea de licitaţie pe care o avem în contracte prevăzută este de 190 de lei, deci e un avantaj foarte mare că aceste pachete alimentare şi tot ce a însemnat programul în sine a avut o licitaţie pentru toată cantitatea de produse alimentare pe care o asigurăm şi pe care încercăm să ajungă la beneficiari cât mai curând posibil. Până în sărbătorile pascale ne-am mobilizat să avem aproximativ 800.000 de pachete alimentare distribuite, urmând ca diferenţa să fie distribuită în perioada următoare, până cel târziu în luna iunie”, a spus Boloş, potrivit RTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel