Până acum, unităţile administrativ-teritoriale trebuiau să depună, pentru a obține finanțare studiul de fezabilitate, documentațiile de avizare a lucărilor de intervenții și proiectul tehnic. Guvernul a decis ieri să renunțe la a mai solicita proiectul tehnic.
"Mai mult decât atât, sumele cheltuite pentru întocmirea proiectului tehnic de execuţie pot fi decontate de către Ministerul Turismului în limita a 3% din valoarea totală alocată prin contractul de finanţare. În cazul proiectelor care fac parte din Programul Naţional de Dezvoltare a Turismului "Schi în România", pe lângă studiile de fezabilitate se va solicita beneficiarilor şi un studiu climatic realizat de autoritatea competentă din care să reiasă oportunitatea investiţiilor în zonele care beneficiază de condiţii meteorologice adecvate pentru practicarea sporturilor de iarnă", se menţionează într-un comunicatal Ministerului Turismului.
Citește și: Noua lege a Turismului, criticată de Coaliția pentru Dezvoltarea României
Actul normativ mai prevede introducerea staţiunilor balneare şi balneoclimatice alături de staţiunile turistice de interes local în ceea ce priveşte nivelul fondurilor alocate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Documentul a fost publicat,...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
Nestle România a decis...
INS: Înmatriculările auto...
Legea care majorează capitalul...
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...
Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...
Leul s-a apreciat uşor, marţi,...