Bani pentru stațiunile balneare. Guverul a aprobat programul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Statiunea Sovata / Foto: Oana Pavelescu
Statiunea Sovata / Foto: Oana Pavelescu
Guvernul a aprobat vineri schema de minimis pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare, ce prevede acordarea de până la 200.000 de euro pentru fiecare investiţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. 

"În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată schema de minimis privind programul de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare. Este vorba despre un program ce, iată, acum este încadrat în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român. Astfel, Executivul asigură toate resursele bugetare necesare pentru schema de ajutor de minimis de până la 200.000 de euro pentru fiecare investiţie în modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare din România, o schemă de ajutor ce va fi operaţionalizată printr-o hotărâre de Guvern, astăzi fiind vorba despre un memorandum", a declarat Barbu, la Palatul Victoria. 

El a adăugat că măsura adoptată va contribui la dezvoltarea sectorului turistic balnear, precum şi la valorificarea potenţialului în domeniu şi la identificarea mijloacelor de promovare a factorilor naturali de cură utilizaţi în staţiunile de profil. 

Citește și: România poate concura cu destinații celebre pentru turismul balnear. De ce nu se întâmplă acest lucru

"Schema de minimis constă în acordarea unui ajutor nerambursabil, respectiv grant, în proporţie de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, se acordă până la maxim 200.000 de euro, pentru cheltuielile ce vizează activităţi economice. Va fi implementată din acest an, se va derula până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019 - 2020, iar Guvernul estimează aproximativ 100 de beneficiari anual", a precizat Barbu. 

Cheltuielile eligibile

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat care sunt cheltuielile considerate eligibile: "Construcţia, extinderea, reabilitarea de capacităţi turistice de alimentaţie publică şi cazare, capacităţilor de tratament balnear pe care le deţin, să spunem, mai multe societăţi comerciale, achiziţia de mobilier şi aparatură medicală specifică tratamentelor balneare, achiziţia de mijloace de transport persoane utilizabile exclusiv în scopuri turistice, cheltuieli privind pregătirea profesională a persoanelor cu calificări în domeniul HORECA, a persoanelor cu pregătire medical-sanitară, precum şi cheltuieli pentru locurile de muncă nou create pentru personalul cu pregătire medical-sanitară". 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, bugetul alocat schemei de minimis este de 130 milioane de euro anual. 

"În proiectul de buget pentru anul 2019, pentru această măsură, s-au propus credite de angajament de 400 milioane lei şi credite bugetare de 80 milioane lei", se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Acord comercial Canada - China
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Saci cu lapte praf

Încă o compamie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...

Avioane Craiova / Foto: Alex Micsik / Agerpres
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres

pixel