Italia pune presiune pe bănci: Guvernul vrea 11 miliarde de euro pentru a-şi echilibra bugetul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Guvernul Meloni pregăteşte o nouă taxare a băncilor şi asiguratorilor pentru redresarea bugetară.

Guvernul italian intenţionează să colecteze, între 2026 şi 2028, peste 11 miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări, într-un efort de consolidare a finanţelor publice, potrivit proiectului de buget transmis joi Comisiei Europene, relatează Reuters.

Contribuţia solicitată sectorului financiar va fi una permanentă, nu o măsură excepţională, şi ar urma să reprezinte 0,19% din PIB în 2026 şi 2027, respectiv 0,1% din PIB în 2028. Documentul nu oferă însă detalii privind mecanismele concrete de colectare a fondurilor.

Executivul de la Roma ar urma să se reunească vineri pentru a prezenta planul bugetar pentru 2026, însă surse citate de Reuters susţin că întâlnirea ar putea fi amânată din cauza negocierilor tensionate cu băncile şi companiile de asigurări asupra nivelului contribuţiilor.

Instituţiile de credit ar fi dispuse să sprijine statul prin extinderea măsurii de îngheţare a creditelor fiscale (DTA), introdusă anul trecut, care limitează folosirea creanţelor privind impozitul amânat – un instrument prin care băncile îşi pot majora profiturile. Această măsură oferă lichiditate pe termen scurt Guvernului, prin creşterea temporară a veniturilor fiscale, a explicat recent Asociaţia Băncilor Italiene (ABI).

Pentru a echilibra bugetul, Guvernul planifică şi reduceri de cheltuieli de opt miliarde de euro la nivelul ministerelor, în intervalul 2026-2028.

Proiectul de buget pentru 2026 are ca obiectiv scăderea deficitului bugetar la 2,8% din PIB, de la un nivel estimat de 3% în 2025, precum şi majorarea cheltuielilor pentru apărare cu 0,5% din PIB până în 2028.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik

pixel