Tragedie cu semne de întrebare: Distrigaz afirmă că sigiliul valvei af fi fost rupt

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Compania Distrigaz Sud Rețele confirmă că echipele sale au intervenit cu o zi înainte de explozia produsă vineri dimineață pe Calea Rahovei din București, în urma unei sesizări privind miros de gaze, și au sigilat robinetul de branșament al imobilului afectat. Cu toate acestea, la momentul exploziei, sigiliul fusese rupt.

Potrivit comunicatului transmis de companie, pe 16 octombrie, în jurul orei 07:08, Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele a primit o sesizare privind existența unui miros de gaze în blocul 32 de pe strada Vicina nr. 1, sectorul 5. Echipa tehnică s-a deplasat imediat la fața locului și a constatat, cu aparate specializate, prezența gazului natural în scara respectivă.

Ca măsură de siguranță, alimentarea cu gaze a imobilului a fost sistată, iar robinetul de branșament a fost sigilat la ora 09:18, în aceeași zi, „în conformitate cu legislația în vigoare”, precizează compania.

A doua sesizare, în dimineața exploziei

La mai puțin de 24 de ore, în dimineața zilei de 17 octombrie, la ora 08:44, Distrigaz a fost sesizată din nou în legătură cu un miros de gaze provenind din același bloc.

Echipa de intervenție a companiei se afla în drum spre locul indicat în momentul producerii exploziei. La sosirea la fața locului, specialiștii au constatat că sigiliul aplicat cu o zi înainte fusese rupt, iar robinetul, care fusese închis, era acum deschis.

Distrigaz Sud Rețele a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a precizat că echipele sale acționează în teren sub coordonarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Citește și: Bloc distrus de o explozie în București: sistemele de detecție, obligatorii dar adesea ignorate

Verificări în desfășurare

Compania colaborează cu autoritățile pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale tragediei, în timp ce zona rămâne izolată pentru evaluarea riscurilor și a structurii de rezistență a imobilului.

Reamintim că explozia s-a produs vineri dimineață, pe Calea Rahovei, afectând grav un bloc cu opt etaje. Deflagrația a distrus mai multe apartamente și a provocat prăbușirea parțială a fațadei, iar bucăți din structura clădirii au fost proiectate la zeci de metri. Cel puțin o persoană a fost rănită grav, iar alte zeci au fost evacuate.

Context: obligația instalării de senzori și electrovalve

În România, legislația impune montarea de senzori de gaz și electrovalve automate în imobilele noi racordate la rețeaua de gaze naturale, pentru a opri alimentarea în caz de scurgeri. Totuși, în multe clădiri vechi, aceste sisteme lipsesc sau sunt montate doar parțial.

Specialiștii avertizează că, deși sistemul de sigilare al robinetului reprezintă o măsură temporară de siguranță, el poate fi ușor compromis dacă este forțat sau îndepărtat. În astfel de cazuri, riscul de explozie reapare imediat, chiar și la o simplă scânteie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness

pixel