Ce decizii majore ia Guvernul joi: salarii, agricultură, energie și metrou
Guvernul României are pe agenda...
Aflat în dezbatere la Senat, proiectul de lege elaborat în acest sens și chemat să completeze un articol din Codul Muncii, a primit raport de respingere din partea Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, unde s-a afirmat că propunerea este contrară dreptului Uniunii Europene.
Propunerea legislativă prevede o completare care le permite salariaților care lucrează sâmbăta și duminica să opteze exclusiv pentru compensații financiare, renunțând astfel la acordarea unei zile libere. Astfel, salariații nu vor putea fi obligați să lucreze mai mult de opt ore în weekend, astfel încât să aibă un repaus săptămânal de minimum 24 de ore, potrivit propunerii de act normativ.
Cu alte cuvinte, angajații care prestează muncă suplimentară în weekend vor putea primi, numai dacă sunt de acord, doar compensații financiare pentru munca prestată, renunțând la o zi de repaus săptămânal. Practic, asta ar însemna apariția săptămânii de lucru de șase zile. După raportul de respingerea, propunerea legislativă are puține șanse să fie adoptată în Senat, prima cameră sesizată. Oricum, documente va ajunge și în Camera deputaților, organ decisiv.
Citește și Facilități pentru studenții români care studiază în străinătate
În prezent, Codul muncii prevede că repausul săptămânal se poate acorda în orice zi a săptămânii în cazul în care repausul din weekend ar afecta interesul public sau desfășurarea normală a activității. De obicei, repausul săptămânal de 48 de ore se acordă în weekend. Totodată, salariații care sunt în situația de a lucra în weekend din cauza specificului activității pe care o desfășoară trebuie să primească de la angajator un spor la salariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul României are pe agenda...
Ilie Bolojan anunță pași...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Banca Națională a României...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...