"Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă este pe circuitul de avizare şi sperăm ca azi, de la ora 14:00, să o putem susţine în şedinţa Consiliului Economic şi Social. Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei şi jumătate din aceşti bani sunt din fonduri europene. Numărul estimat, lista de beneficiari finali, după evidenţele care sunt acum la Casa de Pensii şi Agenţia Naţională de Plăţi Sociale, este undeva în jur de 2.861.000 persoane. Lista, mecanismul pe care l-am propus şi pe care sperăm să îl aprobe Guvernul este ca aceste liste de beneficiari aflaţi în evidenţele Caselor de Pensii şi mai apoi cei aflaţi în evidenţele Agenţiei Naţionale de Plăţi Sociale sunt transmise la Ministerul Fondurilor. Ministerul Fondurilor va fi cel care va încărca pe cardurile beneficiarilor contravaloarea acestor tichete sociale şi mai apoi beneficiarii se vor prezenta la magazinele alimentare din reţeaua pe care o au emitenţii de carduri pentru a-şi putea cumpăra produsele alimentare de bază de care au nevoie", a explicat Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că, în acelaşi timp, va începe procesul de distribuire a cardurilor, dar va dura o perioadă până când acestea vor ajunge la beneficiarii finali.
"Trebuie să avem în vedere că e un număr de trei milioane de carduri. Va începe cu data de 1 iunie aşa cum s-a promis şi va dura poate o perioadă de timp până când aceste carduri vor ajunge la beneficiarul final, pentru că, pe de o parte, discutăm de emiterea lor, pe de altă parte, discutăm de distribuirea lor în teritoriu. Dar îi asigurăm pe toţi că, aşa cum s-a angajat Guvernul României, cardurile vor ajunge la beneficiarii finali şi vor putea să îşi achiziţioneze produsele alimentare de bază în această perioadă de criză pe care o parcurgem azi şi suntem solidari cu cei care au cel mai mult de suferit", a spus ministrul.
Acesta a subliniat că fiecare dintre emitenţii de carduri care participă la procedura de achiziţie directă are o reţea de magazine şi aceştia sunt obligaţi ca, odată cu emiterea cardurilor, să aibă şi o informare în spate.
Boloș a precizat că sunt carduri bancare
"Ele sunt asemenea cu cardurile pe care le-am folosit la tichetele pentru mese calde, acordate vârstnicilor - şi am fost daţi ca exemplu de succes de către OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, n.r.) pentru că, spre surprinderea noastră, având această reţinere că nu va funcţiona şi că va fi un eşec, totuşi, cei din mediul rural s-au acomodat cu modul de folosire a voucherelor. Până la urmă, inclusiv cei care sunt unităţi emitente - şi au fost integraţi prin magazinele alimentare şi restaurante în procesul de utilizare a lor - au avut infrastructura specifică mobilă ca să meargă la beneficiarul final şi doar să tasteze codul pentru utilizarea cardului", a adăugat Marcel Boloş.
Potrivit acestuia, poştaşul va fi cel care va duce cardul acasă, la beneficiar, însă "va dura până când va ajunge progresiv tichetul social la beneficiarii finali".
Totodată, ministrul Investiţiilor a susţinut că procedura pentru emiterea de carduri poate începe imediat după publicarea ordonanţei.
"La volumul acesta de carduri pe care îl emitem, costul de emitere al cardului cred că este zero. Manifestarea interesului de către cei care emit cardurile nu cred că se bazează pe costul acesta de emitere a cardului, cât mai degrabă pe lanţul de magazine pe care îl au - care vor fi cu un portofoliu de consumatori formaţi din beneficiarii finali. Nu am emoţii din acest punct de vedere pentru că nu sunt costuri angrenate din bugetul de stat pentru emitere. Din experienţa pe care am avut-o la ceea ce înseamnă mese calde pentru persoane vârstnice, unde am avut un cost de emitere în jur de 1,5 lei, mă aştept să fie o valoare foarte mică, astfel încât procedura să fie una foarte simplă", a mai spus Marcel Boloş.
Potrivit acestuia, mecanismul de decontare cu Comisia Europeană a fost de la început pe vouchere, fiind "extrem de bun şi de eficient".
"Nu s-a ajuns la această negociere încât să virăm numerar. Ar fi fost foarte periculos pentru noi să emitem 3 milioane de ordine de plată. În momentul de faţă, noi emitem ordinele de plată către emitenţii de carduri, iar emitenţii de carduri mai departe dispun de infrastructura specifică, astfel încât virările să se facă prin bănci la beneficiarii finali", a arătat Marcel Boloş.
De asemenea, nu vor exista costuri de administrare.
Pe de altă parte, ministrul Investiţiilor a precizat că persoanele fără adăpost au un mecanism specific.
"Ele sunt în evidenţa primăriilor, lor li se întocmeşte ancheta socială şi sunt luate în evidenţa primăriilor. Primăriile transmit această listă cu beneficiarii către Agenţia Judeţeană de Plăţi Sociale, care o transmite la Autoritatea Naţională de Plăţi Sociale şi dumnealor o trimit către noi", a subliniat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...