BCE menține dobânda la același nivel în 2019

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Banca Centrala Europeana, Frankfurt
Banca Centrala Europeana, Frankfurt
BCE va menține nemodificată dobânda până la finele lui 2019 și va lansa noi operațiuni de refinanțare pe termen lung.

BCE precizează că a păstrat dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, pentru băncile ce stochează lichidităţile în exces a fost lăsată la minus 0,40%.

"Consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca dobânzile cheie ale BCE să rămână la nivelele actuale cel puţin până la finele lui 2019, sau în orice caz atâta timp cât va fi necesar pentru a se asigura o convergenţă sustenabilă a inflaţiei spre un nivel mai mic, dar apropiat, de 2% pe termen mediu", se precizează în comunicatul BCE.

BCE  spune că o nouă serie de operațiuni va fi lansată din septembrie. 

"O nouă serie de operaţiuni de refinanţare pe termen lung (TLTRO-III) va fi lansată, începând din luna septembrie 2019 şi până în luna martie 2021, fiecare cu maturitatea la doi ani. Aceste noi operaţiuni vor ajuta la păstrarea unor condiţii favorabile de creditare bancară şi vor ajuta la transmisia lină a politicii monetare", adaugă BCE.

Citește și:Austriecii s-au răzgândit. Decizia Vienei privind BCE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel