Executările silite, sub lupa controlului strict. Ce se schimbă
Noua lege privind organizarea...
Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat "Studiul privind evoluţia, cadrul de reglementare şi impactul prosumatorilor asupra sistemului energetic din România", realizat de ASC Xlaed Business Hub SRL.
"Foarte multe probleme vin şi din cauza că, în ultimele trei decenii, companiile de distribuţie, din păcate, nu au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei. Asta înseamnă că, mai ales la capitolul de gaz natural suntem subdezvoltaţi, în condiţiile în care doar 40-45% din întreaga Românie este racordată la reţelele de gaz natural, iar în cazul reţelelor de energie electrică şi acolo avem, din păcate, multe probleme", a menţionat Lorant Antal.
În opinia sa, sectorul energetic este pus în situaţia de a recupera întârzierile istorice, în paralel cu integrarea noilor capacităţi de producţie şi cu adaptarea la tranziţia energetică.
"Trebuie să răspundem şi provocărilor de azi şi trebuie cumva să avem capacitatea să proiectăm viitorul. Cred că aceasta este o provocare imensă", a spus Antal.
Citește și: Chisăliță: „Băieții deștepți” sunt doar vârful icebergului din energia României
Acesta a subliniat că o parte dintre dificultăţile actuale ar fi putut fi diminuate prin investiţii mai consistente în infrastructura de distribuţie.
"Dacă în ultimii 15 ani s-ar fi cheltuit poate miliardul acela în noi reţele de energie electrică, atunci poate astăzi am avea alte provocări sau poate nu am mai avea câteva dintre provocările existente", a mai declarat el.
Potrivit studiului, România a înregistrat una dintre cele mai rapide creşteri ale numărului de prosumatori la nivel european.
"De la 303 prosumatori în 2019, s-a ajuns la aproape 300.000 la începutul anului 2026. Capacitatea instalată a crescut de la mai puţin de 5 MW la aproximativ 3.400 MW la finalul anului 2025, iar producţia anuală generată a atins circa 4,5 TWh, reprezentând aproximativ 9% din producţia totală de energie electrică a României", susţin autorii studiului, lansat luni de AFEER.
Cu rate medii anuale de creştere de peste 200% în perioada 2022-2024, România a depăşit ritmul pieţelor mature precum Germania, Spania sau Italia.
Studiul mai arată că modelul actual de reglementare generează costuri suplimentare pentru furnizori şi operatorii de reţea, care sunt transferate, direct sau indirect, către consumatorii non-prosumatori. Astfel, estimările indică un impact anual de ordinul zecilor de milioane de euro pentru situaţia din 2024, cu tendinţă de creştere proporţională cu numărul de prosumatori conectaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Noua lege privind organizarea...
Liderii celor patru partide din...
ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...
Moneda națională a înregistrat...
Curtea Constituțională a...
O parte dintre dificultăţile...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Resursele de energie primară...
Persoanele fizice autorizate...
Declarațiile premierului Ilie...
Vremea se va răci considerabil în București în...
Statele Unite ar putea...
Inteligență artificială pe...
Președintele Consiliului...
Astăzi, la sediul Ministerului...
Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...
Ziua de luni, 16 februarie,...
Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...
Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...
România și partenerii externi...
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...
Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...
Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...
Iniţiativă pentru susţinerea...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...
Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...