BCR a coordonat o finanţare sindicalizată pentru Pehart Group, de 78,5 milioane de euro

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Croaţia adoptă moneda euro începând cu 1 ianuarie
Croaţia adoptă moneda euro începând cu 1 ianuarie
Producătorul de hârtie Pehart Grup a semnat o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 78,5 milioane de euro, prin modificarea şi majorarea facilităţilor existente cu 27,8 milioane de euro, a anunţat joi Banca Comercială Română (BCR).

Potrivit sursei citate, creditul va fi utilizat pentru susţinerea planului de dezvoltare al companiei, care include investiţii în eficientizarea energetică a echipamentelor, soluţii pentru energie verde, dezvoltarea de noi capacităţi de producţie şi suplimentarea capitalului de lucru.

"Finanţarea din 2020, la fel ca şi această extindere a liniei de creditare, a fost coordonată de către Banca Comercială Română (membră a Grupului Erste), în calitate de Aranjor Principal Mandatat, Bookruner, Agent de Documentaţie, Garanţii şi Plăţi. Noua facilitate de credit păstrează structura aceluiaşi sindicat de bănci din 2020, care include şi ING Bank NV Amsterdam, Bucharest Branch, Raiffeisen Bank SA şi OTP Bank România SA, în calitate de Aranjori Principali Mandataţi, însă la creşterile de expunere din prezent participă de această dată BCR, ING şi Raiffeisen", se menţionează în comunicat.

În cadrul creditului sindicalizat pentru Pehart Group, BCR participă cu 31,7 milioane de euro, care reprezintă 41% din finanţarea totală, cu o creştere de 13,7 milioane de euro faţă de facilitatea deja existentă.

Ţuca, Zbârcea & Asociaţii a acţionat în calitate de consultant juridic pentru sindicatul de bănci în negocierea şi implementarea documentaţiei facilităţii de finanţare. Schoenherr a acţionat în calitate de consilier juridic pentru Pehart Group.

Creditul are utilizări complexe pentru finanţarea noilor proiecte de investiţii ale Pehart Group, care înseamnă şi creşterea capacităţii de producţie, diversificarea portofoliului de produse, dezvoltare durabilă prin majorarea investiţiilor în energie verde şi retehnologizare.

Pehart Grup este unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est. Compania care a pornit ca o afacere antreprenorială este prezentă cu produsele sale de uz casnic şi uz industrial în 18 ţări din centrul, estul şi sudul Europei (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Bosnia, Herţegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Rep. Moldova, Germania).

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe. BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 321 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. 

Citește și BCR, profit net de 1,53 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2022

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel