Belgia. Grevă la Ryanair: 152 de zboruri anulate în acest weekend

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Bine de știut de cei care și-au planificat vreo călătorie
Bine de știut de cei care și-au planificat vreo călătorie
O nouă grevă în Belgia a personalului navigant al operatorului irlandez low-cost Ryanair va antrena anularea a 152 de zboruri în acest weekend pe aeroportul Charleroi, potrivit AFP, care îl citează pe directorul aeroportului.

Cei circa 400 de însoţitoare şi însoţitori de bord ai companiei de transport aerian fuseseră deja îndemnaţi să-şi înceteze munca din 30 decembrie până la 1 ianuarie, provocând peste 100 de anulări de zboruri în acest aeroport, al doilea în Belgia după traficul de pasageri.

De sâmbătă până duminică, 76 de zboruri cu plecarea din Charleroi şi 76 de zboruri cu aterizare pe acest aeroport vor fi anulate, iar "circa 20.000 de pasageri urmează să fie afectaţi de această acţiune", a precizat directorul aeroportului, Philippe Verdonck, adăugând că toţi călătorii vizaţi au fost avertizaţi de Ryanair.

Compania irlandeză utilizează 15 avioane cu plecare din Belgia şi greva nu ar trebui să aibă impact asupra avioanelor cu baza în alte ţări. O parte din traficul belgian al Ryanair rămâne, prin urmare, asigurat de aceste aparate cu baza în străinătate.

O adunare a personalului va avea loc sâmbătă dimineaţă pe aeroportul din Charleroi, a indicat Didier Lebbe, secretar permanent al sindicatului creştin francofon CNE.

Angajaţii Ryanair în Belgia au făcut deja grevă în mai multe rânduri anul trecut. Ei acuză compania că exercită presiuni în mod ilegal asupra salariaţilor pentru a-i determina să lucreze din când în când în alte locuri din Europa, în special la Dublin.

Aceştia acuză de asemenea Ryanair că nu îşi declară corect salariaţii la sistemul de asigurări sociale şi că plăteşte salarii uneori sub nivelul minim legal.

"În acelaşi timp, ei anunţă că vor obţine un profit extraordinar, au mai mulţi bani decât prevăzuseră, iar pentru personalul din cabine, care reprezintă aproape nimic în costurile lor, nu sunt dispuşi să renunţe la nişte bani pentru ca oamenii să aibă cel puţin minimul legal", declară Lebbe.

Ryanair a anunţat miercuri că a revizuit în creştere previziunea profitului său după impozite pentru anul fiscal ce se va încheia la 31 martie, de la 1,325 la 1,425 miliarde de euro, faţă de estimările iniţiale de la 1 la 1,2 miliarde de euro.

Aeroportul din Charleroi, care deserveşte peste 190 de destinaţii, în bună parte în bazinul mediteraneean, revendică un trafic de 8 milioane de pasageri anual. El este numărul doi în Belgia după Bruxelles-Zaventem.

Citește și Răzvan Cuc: Statul nu poate susține anumite companii. Ar fi concurență neloială

Fostul ministru al transporturilor a amintit de incidentul legat de compania Blue Air atunci când ”statul român a făcut un efort și care era de altfel normal să îl facă pentru a-și aduce înapoi oamenii care erau plecați în diverse destinații și au fost puși în neplăcuta situație de a nu mai puteau reveni”. 

Vicepreședinte Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Senatul României a mai explicat că statul român nu poate interveni financiar în favoarea unor astfel de companii deoarece ”Ar fi o concurență neloială dacă ar susține anumite companii, chiar dacă este un operator privat de stat”

Oficialul a mai arătat că în cazul în care aceste companii ar face ”niște asigurări, automat vă dați seama, că și prețul biletelor, cât și implicit al excursiilor pe care le fac românii ar crește, pentru că orice poliță de asigurare va fi un cost suplimentar la biletul de avion”. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trenuri
ANAF

Buletinul electronic creează mai mult probleme românilor

Noile cărți electronice de identitate, emise cu...

Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik
Hidroelectrica
Ilie Bolojan

Bolojan: Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut

Ilie Boloja atrage atenția că România se confruntă cu o...

Donald Trump

MAGA, divizată din cauza războiului Israeliano-Iranian

După ce și-a câștigat un nou mandat cu mesajul...

Freepik.com
Freepik.com
Bani. Freepik.com
Uzină Ford / Foto: Flickr
Ucraina se aşteaptă ca viitorul pachet de sancţiuni europene contra Moscovei să vizeze şi compania de stat Rosatom

Rosatom construiește prima centrală nucleară din Kazahstan

Agenţia pentru Energie Nucleară din Kazahstan a anunţat...

Uzinele Dacia
Donald Trump și Elon Musk
Tel Aviv sub asediul Iranului
Freepik.com
O combină recoltează grâu / Foto: Freepik
Metrou București
Petrol / FOTO: Freepik
Ghișeu
Gazprom
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Contrabanda cu tutun
Cimitir de mașini
Freepik.com
ANAF / Foto: DCBusiness

pixel