Bilanț COVID-19. Cifrele GCS. Numărul deceselor rămâne ridicat

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Săptămânal se întâmplă acest lucru în școlile din Marea Britanie
Săptămânal se întâmplă acest lucru în școlile din Marea Britanie
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.499 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.208 persoane au fost reconfirmate pozitiv, informează Grupul de Comunicare Strategică. 

Până astăzi, 10.884 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.11.2020 (10:00) – 27.11.2020 (10:00) au fost raportate 172 de decese (109 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

165 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.157. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.  

Citește și Bilanț COVID-19. Un nou RECORD la ATI! S-a ajuns la 10.712 decese

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.048.536 de teste. Dintre acestea, 35.610 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.026 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.584 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.039 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ispectori ai ANAF și Vamei
Adrian Negrescu
Donald Trump
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness

pixel