Bill Gates, avertisment pentru omenire

Autor: Monika Baciu
Data actualizării:
Data publicării:
Bill Gates
Bill Gates
Bill Gates, omul care ani la rând a vorbit despre un viitor sumbru al planetei, lansează acum un mesaj surprinzător.

După decenii în care a avertizat asupra unui dezastru climatic iminent, Bill Gates și-a nuanțat marți tonul într-un mesaj publicat pe site-ul său. Fondatorul Microsoft a avertizat împotriva adoptării unei "viziuni apocaliptice" asupra viitorului planetei, subliniind totuși că schimbările climatice rămân o problemă majoră.

"Oamenii vor putea trăi și prospera pe Pământ în viitorul apropiat", a scris Gates, argumentând că scenariile dramatice despre schimbările climatice exagerează necesitatea reducerii emisiilor în detrimentul resurselor care ar putea fi folosite pentru a îmbunătăți viața oamenilor într-o lume care se încălzește.

Prioritate pentru bunăstarea umană

În memoriul său detaliat, Bill Gates a pledat pentru un echilibru între inovația tehnologică în domeniul energiei verzi și investițiile în sănătate și dezvoltare globală.

"Trebuie să punem bunăstarea oamenilor în centrul strategiilor noastre climatice", a subliniat el, menționând importanța îmbunătățirii sănătății și agriculturii în țările sărace pentru a le face mai rezistente la efectele schimbărilor climatice.

Un mesaj diferit față de avertismentele din trecut

În trecut, Gates a adoptat un ton alarmist. În 2021, el avertiza că "dacă nu reducem emisiile, numărul de decese va fi mult mai mare aproape de ecuator, iar tulburările vor fi globale". În aceeași perioadă, Gates spunea pentru "60 Minutes" că schimbările climatice reprezintă o provocare mai mare decât pandemia și necesită un nivel de cooperare fără precedent.

Memoriul lui Gates a stârnit reacții diverse. Unii au fost de acord că schimbările climatice nu reprezintă cea mai mare amenințare, în timp ce alții au criticat mesajul pentru minimalizarea consecințelor.

Dr. Katharine Hayhoe, climatolog la Texas Tech University, avertizează că schimbările climatice agravează majoritatea problemelor globale.

"Dă-mi o listă cu top 10 lucruri de care oamenii se tem și îți pot arăta cum schimbările climatice fac fiecare dintre ele mai dificile", a spus dr. Katherine Hayhoe.

Dr. Daniel Swain, climatolog la Universitatea California, consideră memoriul "o greșeală uriașă" care subestimează efectele încălzirii globale de 2–3 grade Celsius asupra celor mai vulnerabili.

Unii experți, precum Timothy Gallaudet, amiral retras și fost șef al serviciilor meteorologice ale Marinei SUA, susțin că mesajul lui Gates este realist.

"Există efecte reale, dar mult se raportează eronat. Mutarea atenției de la alarmismul apocaliptic la adaptare și tehnologii de prognoză este benefică și practică", a spus Timoty Gallaudet.

Ted Nordhaus, fondatorul Breakthrough Institute, notează că dovezile științifice nu indică faptul că schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare pentru umanitate și că progresul tehnologic face ca societatea să fie mai rezilientă.

Mesaj pentru liderii globali înainte de COP30

În perspectiva summitului global pentru climă COP30, care va avea loc luna viitoare în Brazilia, Gates a făcut un apel către lideri, companii și activiști pentru a adopta o "nouă cale".

 "Aceasta este o șansă de a ne concentra asupra metricii care ar trebui să conteze chiar mai mult decât emisiile și schimbarea temperaturii: îmbunătățirea vieților oamenilor", a mai transmis Bill Gates.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel