Bitcoinul și aurul merg, din nou, ”umăr la umăr”

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Aur vs Bitcoin / FOTO: Freepik
Aur vs Bitcoin / FOTO: Freepik
O situația similară s-a înregistrat și în luna mai, când aurul și principala monedă digitală au crescut concomitent. 

Atunci, profesorul de economie Mircea Coșea a declarat, în exclusivitate pentru DCBusiness că, ”probabil, există o incertitudine legată de adevăratele valori care au circulat până acum, adică monedele clasice. Sunt chestiuni care țin de o anumită instabilitate economică, politică, războaie. Mai sunt și incertitudinile cu ceea ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii. Este firesc ca, în astfel de condiții, să se caute o alternativă”, sublinia expertul.

De atunci, lucrurile nu s-au schimbat în mod substanțial. Chiar dacă alegerile americane au trecut oferind surpriza victoriei lui Donald Trump, incertitudinea se menține în privința politicii economice pe care președintele ales le va aplica după ce va reveni la Casa Albă, adică în ianuarie.  

Interesant este că imediat după anuntul rezultatelor alegerilor din SUA, aurul a scăzut. Astfel, că, după ce a pierdut peste 9,2% de la recordul său istoric din 30 octombrie și minimul din 14 noiembrie, de 2541,5 dolari/uncie, metalul galben a înregistrat o revenire puternică săptămâna trecută, atingând, vineri, un vârf de 2718 de dolari/uncie 

De subliniat este că această creștere a prețului aurului a avut loc simultan cu atingerea unor noi recorduri istorice apropiate de 100.000 de dolari pentru Bitcoin, în contextul în care cele două active au afișat anterior o corelație inversă puternică.

Unii consideră acest lucru o oportunitate de a relansa dezbaterea conform căreia Bitcoin ar putea veni ca o completare a aurului sau chiar ar putea să-l înlocuiască, oferind o versiune digitală de activ refugiu. Cu toate acestea, criticii acestei perspective rămân numeroși.

Un sentiment fals

Acesta este și cazul lui George Milling-Stanley, de la State Street Global Advisors, care a creat cel mai vechi ETF pe aur, SPDR Gold Shares (GLD). În opinia lui, creșterea Bitcoinului creează un fals sentiment de siguranță în rândul investitorilor, criptomonedele neoferind stabilitatea aurului.

„Bitcoinul reprezintă, pur și simplu, un joc al randamentului, iar eu cred că oamenii au îmbrățișat acest tip de jocuri ale randamentului”, declara strategul săptămâna trecut, într-o emisiune a postului de televiziiune CNBC.

Milling-Stanley consideră că investitorii care apreciază calitățile de siguranță ale aurului ar trebui să-și reconsidere investițiile în Bitcoin, sugerând că lumea cripto încearcă să-i manipuleze.

Operațiune informatică

„De aceea promotorii Bitcoinului l-au numit minare. Nu există minare. Este pur și simplu o operațiune informatică”, „l-au numit minare pentru că au vrut să semene cu aurul - poate pentru a fura o parte din aura aurului”. Totuși, el recunoaște că este dificil de știut cât de mult poate crește efectiv metalul galben.

„Nu am nicio idee despre ce se va întâmpla în următorii 20 de ani, în afară de faptul că va fi o aventură frumoasă”, a declarat Milling-Stanley, recunoscând totuși că „se așteaptă ca aurul să se descurce bine”.

În final, trebuie remarcat faptul că, deși este adevărat că Bitcoinul și aurul diferă la multe niveluri, guvernele din întreaga lume îi acordă din ce în ce mai mult credit, unele țări integrând BTC chiar în rezervele lor.

Dacă o mare țară dezvoltată va face același lucru, ne putem aștepta ca majoritatea băncilor centrale din lume să urmeze acest exemplu. Și abia atunci, dezbaterea „Bitcoin Vs Aur” își va găsi cu adevărat sensul…

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...


pixel