BNR a lansat bancnota aniversară dedicată împlinirii centenarului

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
BNR
BNR
Banca Naţională a României (BNR) va lansa sâmbătă în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Potrivit Băncii Centrale, bancnota va avea următoarele caracteristici: dimensiuni 147x82 mm (cu o toleranţă de +/-1 mm), culoare predominantă albastru, imprimată în tehnică mixtă plană/relief, pe suport de polimer, fereastră transparentă complexă.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria; dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv "Regele Ferdinand I 1865-1927" şi "Regina Maria 1875-1938", iar în zona centrală o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

De asemenea, tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale "Banca Naţională a României", pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii "1918-2018". Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos, pe orizontală, în cifre "100"; în partea centrală jos, în litere, pe două rânduri "Lei Una Sută"; în dreapta jos, pe verticală, în litere "Una Sută Lei" şi în dreapta sus, pe verticală, în cifre "100".

Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere, iar data punerii în circulaţie, respectiv "1 decembrie 2018", este imprimată pe verticală, în dreapta.

Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în Bucureşti a alaiului regal la l Decembrie 1918 şi un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina. Dedesubt, se află textul: "Falsificarea acestor bilete se pedepseşte conform legilor". Denumirea băncii centrale "Banca Naţională a României" se află sus, pe orizontală, iar sigla BNR este poziţionată în dreapta sus şi în stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: pe verticală în stânga sus şi pe orizontală în dreapta jos, în cifre, "100" şi pe orizontală în stânga jos, în litere, "Una Sută Lei".

Seria şi numărul bancnotei tipărite cu litere şi cifre în două culori, roşu şi negru, sunt imprimate astfel: în stânga, pe orizontală, cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în dreapta pe verticală, cu cerneală neagră.

Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, este de 150 lei, fără TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, are putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestei bancnote se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou firma. Foto: Freepik.com
Barajul Paltinu
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Glob de ciocolata. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Mașini / FOTO: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness

Mecanism nou pentru proiectele suspendate din PNRR

Guvernul lansează în dezbatere un proiect de OUG care...

Tineri așteaptă trenul într-o gară / Foto: Freepik
Sam Altman, CEO Open AI
Foto: Freepik.com
Metale rare
Sistemul Arrow 3 / Foto: Israel Aerospace Industries
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Mega Image își consolidează prezența în județul Vrancea
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Factură energie electrică
foto: pexels.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Foto: Pexels.com
Camera Deputaților / FOTO: Facebook

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Roxana Mînzatu, comisar european
Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...

Hackeri / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Scădere uşoară a ratei şomajului în România

În luna octombrie 2025, rata şomajului în formă...

Tricolorul României

pixel