Crește taxa, dar nu și colectarea: Gabriel Biriş, despre eșecul luptei cu GAP-ul de TVA
GAP-ul de TVA al României va...
Astfel, reprezentanții BNR spun că numărul salariaților din economie a crescut în octombrie-noiembrie 2022 vizibil mai lent decât în semestrul I, iar rata șomajului BIM a urcat din nou la 5,6 la sută în decembrie, de la o medie de 5,4 la sută în trimestrul III, reamplificându-și astfel ecartul față de valorile pre-pandemice.
Totodată, dinamica anuală a câștigului salarial mediu brut nominal a continuat să se mărească într-un ritm sensibil încetinit față de prima parte a anului, atingând însă valori tot mai ridicate în primele două luni din trimestrul IV 2022, cu precădere pe seama majorărilor din sectorul privat. Drept consecință, costul unitar cu forța de muncă din industrie și-a accelerat în acest interval creșterea anuală de două cifre, și ca urmare a accentuării deteriorării productivității muncii, sub impactul costurilor crescute cu energia și materiile prime.
Citește și: România are două milioane de persoane inactive dar numai 500.000 de șomeri
În aceste condiții, membrii Consiliului au susținut din nou necesitatea monitorizării atente a evoluțiilor de pe piața muncii, având în vedere inclusiv problemele structurale cronice ale pieței, precum și potențiale majorări salariale mai mari acordate în sectorul privat în contextul inflației ridicate, eventual moderate totuși în anumite domenii de constrângeri la nivelul firmelor venite din costurile mari cu energia și materiile prime, precum și de slăbirea cererii.
În același timp, s-a sesizat că în debutul anului curent deficitul de forță de muncă raportat de companii și-a prelungit tendința de descreștere graduală evidențiată în semestrul II 2022, iar redresarea intențiilor de angajare a survenit după o scădere semnificativă înregistrată la finele anului trecut și în condițiile unor mișcări divergente la nivel sectorial, evoluții ce sugerează o atenuare ușoară a gradului de tensionare a pieței muncii și în perspectivă apropiată.
Totodată, s-a reiterat că, dincolo de orizontul apropiat de timp, capacitatea unor firme de a se menține viabile/profitabile, în contextul costurilor ridicate, va fi probabil testată și de sistarea măsurilor de sprijin guvernamental, precum și de nevoia de tehnologizare, ce s-ar putea solda cu noi restructurări sau falimente de firme. De asemenea, pe piața muncii se vor resimți probabil tot mai pregnant influențele extinderii automatizării și digitalizării pe plan intern, precum și ale recursului în creștere la angajați extracomunitari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
GAP-ul de TVA al României va...
Curs valutar, 15 ianuarie 2026.
Ministerul Dezvoltării vrea să...
Acordul UE–Mercosur divizează...
Avocatul specializat în...
Lukoil câștigă timp pentru...
Ce declarații trebuie depuse la...
Alianța petrolieră OPEC+,...
Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...
Sindicatul Salariaţilor din...
Val de scumpiri în economie:...
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...
Ministrul Finanțelor, Alexandru...
Bursa de pe Wall Street închide...
Reorganizare amplă în sectorul...
Perspective mai slabe pentru...
Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...
Curs valutar BNR, 13 ianuarie.
Informaţii oficiale de la INS.
Speranță temperată de...
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...