ASF schimbă regulile pentru raportările contabile semestriale din asigurări
Autoritatea de Supraveghere...
"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 409 milioane euro (comparativ cu 1,404 miliarde de euro în perioada ianuarie - februarie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 437 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 28 milioane euro", se menţionează într-un comunicat al BNR, conform datelor Băncii Naţionale a României remise marţi Agerpres.
CEC Bank oferă facilități speciale cadrelor medicale
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele două luni ale anului în curs cu 4,6%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 892 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 892 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 1,683 milioane de dolari, în scădere cu 42,4% faţă de ianuarie-februarie 2019.
La 29 februarie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.025, dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine societăţilor olandeze, respectiv 12,647 miliarde de dolari, în 5.431 de firme.
La finele lunii februarie 2020, în România existau 227.784 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris era de aproximativ 63,413 miliarde de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Autoritatea de Supraveghere...
Tribunalul Galați a admis...
Dreptul Fiscului de a stabili...
Schimbare privind bancnotele româneşti.
Persoanele fizice care...
Bursa de Valori București a...
Germania își taie estimările de...
India va reduce drastic taxele...
Agenţia Naţională de...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Inspecţia Muncii a aplicat...
Banca Națională a României a...
Uniunea Europeană trage un...
Această analiză, realizată de...
A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.
Mugur Tolici va prelua, de la 1...
Prețurile carburanților au...
Șeful Bundesbank, Joachim...
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...
Cifra de afaceri din comerțul...
România intră, prin programul european SAFE, într-o nouă...
Gigantul cripto Tether Holdings...
Managerii din principalele...
Gigantul tehnologic american...
Rezerva Federală a SUA este...