BNR: Riscul provenind din cadrul legislativ incert este unul sever

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Sediul BNR
Sediul BNR
Pentru a treia oară consecutiv, băncile autohtone au evaluat riscul provenind din cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar ca fiind unul sever, însă cu o intensitate în scădere, arată Sondajul trimestrial privind riscurile sistemice pentru iunie 2019, al BNR.

Instituțiile financiare estimează riscul menționat ca fiind dificil de gestionat și cu un impact foarte ridicat asupra sistemului financiar.

Conform chestionarului privind riscurile sistemice, cele mai mari instituții de credit din România au identificat în exercițiul curent un risc sever, patru riscuri ridicate și cinci riscuri moderate.

În cadrul exercițiului curent a fost introdus un nou risc privind tensionarea echilibrelor macroeconomice interne, care a fost evaluat de către instituțiile de credit drept primul risc ridicat după importanță. Acest risc este apreciat ca având o probabilitate ridicată de apariție, un impact peste medie și ca fiind dificil de gestionat. Aprecierea băncilor referitoare la acest risc este în linie cu evaluările BNR. Conform celui mai recent Raport asupra stabilității financiare, BNR a evaluat acest risc ca fiind unul ridicat și în creștere comparativ cu evaluările anterioare în contextul deteriorării balanței contului curent și al incertitudinilor privind conduita politicii fiscale.

Următoarele trei riscuri considerate la un nivel ridicat de către instituțiile de credit sunt: (1) riscul de creștere a costului de finanțare ca urmare a majorării ratei dobânzii nși/sau a deprecierii cursului de schimb, (2) riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente în contextul evoluțiilor externe și (3) riscul asociat inovației financiare și provocărilor la adresa securității cibernetice. Evaluarea acestor riscuri s-a menținut constantă comparativ cu exercițiul anterior.

Eugen Rădulescu, BNR: Nu cred că mai rezistăm încă un an şi jumătate până la alegeri

Următoarele cinci riscuri sunt incluse în categoria riscurilor moderate: (i) riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental, (ii) riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar și sectorul public, (iii) riscul asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială, (iv) riscul provenind din creșterea accelerată a creditării populației și (v) riscul de menținere a unei evoluții modeste a activității de creditare a sectorului companiilor nefinanciare. Riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental a fost revizuit în scădere, de la risc ridicat în cadrul exercițiului anterior la risc moderat în sondajul curent. În prezent, atât probabilitatea de apariție, cât și impactul potențial asupra sectorului bancar sunt evaluate ca fiind relativ ușor de gestionat. Totodată, s-a înregistrat o inversare din punct de vedere al importanței între riscul (iii) și cel de la punctul (iv), în sensul majorării importanței riscului asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială, față de exercițiul precedent. Poziția ultimului risc din acest clasament s-a menținut neschimbată comparativ cu evaluările anterioare.

Conform celor mai recente analize la nivel european, principalele riscuri cu potențial sistemic identificate sunt reprezentate de: (i) creșterea dezordonată a primei de risc, (ii) preocupări privind sustenabilitatea datoriei, (iii) afectarea capacității de intermediere a băncilor și (iv) asumarea de riscuri în creștere în sectorul financiar nebancar.

Totodată, acestea sunt completate de evaluările FMI cu privire la principalii factori cu efecte de fragilizare asupra stabilității financiare la nivel global, precum: (i) dezechilibrele financiare din China și posibilele externalități, (ii) fluxurile de portofoliu volatile către piețele emergente, (iii) tensiunile comerciale globale, (iv) datoriile sectorului corporativ din economiile dezvoltate, (v) legătura dintre sectorul de stat și sectorul financiar din zona euro și (vi) riscurile la adresa pieței imobiliare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com

pixel