Uniunea Europeană analizează opţiunile pentru o nouă finanţare a sectorului apărării, în contextul în care programul iniţial de împrumuturi, în valoare de 150 de miliarde de euro, a fost suprasubscris, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea discuţiilor.
Discuţiile sunt într-un stadiu incipient, având în vedere că Comisia Europeană, executivul comunitar, distribuie încă banii din programul actual SAFE, au adăugat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. De asemenea, oficialii se aşteaptă să rămână mai rămână câteva miliarde din programul SAFE, din cauza diferenţelor dintre solicitările ţărilor şi contractele finale. Dar odată ce banii se vor epuiza, comisia va evalua procesul şi va analiza fezabilitatea unei alte runde de finanţare, care ar putea include un al doilea program de împrumut, au declarat sursele.
Anul trecut, UE a pus la punct un pachet ambiţios de apărare care oferă statelor membre ale UE pârghii financiare pentru a stimula o creştere a investiţiilor în capabilităţi de apărare. Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi acordate în condiţii avantajoase.
Comisia Europeană a aprobat planurile naţionale a 19 state membre, printre care se numără şi România, mai rămânând câteva. România beneficiază de 16,68 miliarde euro, a doua cea mai mare alocare din Programul SAFE.
"Comisia evaluează în prezent planurile naţionale SAFE ale celorlalte trei state membre. Nu facem speculaţii cu privire la un posibil al doilea fond SAFE în această etapă", a declarat purtătorul de cuvânt al comisiei, Thomas Regnier, într-un comunicat.
Deoarece unele dintre planurile de cheltuieli necesită, în realitate, mai puţine fonduri decât au fost iniţial aprobate, probabil vor exista fonduri neutilizate pe care comisia le poate aloca, au precizat sursele citate de Bloomberg. Oficialii lucrează acum la acest proces. Apoi, Comisia va analiza opţiunile pentru a oferi mai multe fonduri, un alt program de împrumut fiind o posibilitate, au adăugat sursele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Eliminarea plafonării...
România ajunge să importe tot...
De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...
Comisia Europeană a formulat,...
România continuă să importe...
Taxa pentru examenul de...
Cum vrea UE să întărească rolul...
Vânzările globale de...
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...