Boeing raportează pierderi din cauza problemelor cu modelul 737 MAX

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Avioanele Boeing 737 MAX nu au mai avut voie să zboare iar producția acestora a fost oprită
Avioanele Boeing 737 MAX nu au mai avut voie să zboare iar producția acestora a fost oprită
Costurile legate de interdicţia de zbor impusă avioanelor Boeing 737 MAX vor depăşi probabil 18 miliarde de dolari (16,36 miliarde de euro), a avertizat miercuri grupul aeronautic american, care a raportat prima pierdere anuală din 1997, transmit Irish Times şi Reuters.

Începând din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Criza provocată de modelul 737 MAX a obligat Boeing să oprească producţia celui mai bine vândut avion al său şi să schimbe directorul general la finele lunii decembrie.

"Recunoaştem că mai avem multe de făcut", a afirmat într-un comunicat preşedintele director-general al Boeing, David Calhoun.

În plus, cererea pentru modelul mai mare şi mai profitabil 787 Dreamliner a scăzut, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, determinând compania să reducă producţia, ceea ce a dus la reducerea fluxului de numerar, într-un moment în care datoria este în creştere.

Boeing suspendă producția avioanelor 737 MAX

Boeing a raportat un flux de numerar negativ de 2,67 miliarde de dolari în trimestrul patru din 2019, comparativ cu un flux de numerar pozitiv de 2,45 miliarde de dolari în urmă cu un an.

Pierderile operaţionale de bază s-au situat la 2,53 miliarde de dolari, sau 2,33 dolari per titlu, faţă de un profit de 3,87 miliarde de dolari, sau 5,48 dolari pe acţiune, în urmă cu un an.

Analiştii se aşteptau ca Boeing să raporteze câştiguri pe acţiune de 1,47 dolari per titlu.

În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi, totodată, cel mai mic număr de avioane livrate de Boeing în ultimii 11 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness

pixel