Boris Johnson, care speră într-o revenire la normal "în jurul Crăciunului" în pofida temerilor puternice privind valul al doilea al noului coronavirus, a apreciat că modul în care guvernul gestionează criza sanitară, care face obiectul a numeroase critici, s-a ameliorat.
Regatul Unit este una din ţările cele mai lovite de pandemie şi înregistrează peste 45.000 de morţi, cel mai important număr de decese din Europa.
Economia a fost afectată în mod special şi prim-ministrul, care a început să ridice treptat măsurile de izolare, speră să evite situaţia de a lua din nou o asemenea decizie la nivel naţional.
Ambasadorul Rusiei a vorbit despre implicarea Moscovei în atacurile hakerilor
"Nu pot abandona acest instrument aşa cum nu pot abandona descurajarea nucleară", a declarat el pentru Daily Telegraph într-un interviu care marchează un an de la instalarea sa în Downing Street.
"Însă ca şi în cazul descurajării nucleare, cu siguranţă nu vreau să îl folosesc. Şi cred că nu ne vom afla din nou într-o astfel de situaţie", a afirmat el.
Boris Johnson a dezvăluit vineri următoarele etape ale planului său de a ridica treptat măsurile de restricţie introduse la 23 martie pemtru a lupta împotriva răspândirii noului coronavirus.
Sălile de spectacole, cazinourile, patinoarele, centrele de înfrumuseţare şi sălile de bowling se vor redeschide la 1 august. Începând din septembrie se vor redeschide şcolile, liceele şi after-school-urile. De la toamnă se vor putea organiza căsătorii cu participarea a maxim 30 de persoane, precum şi conferinţe şi evenimente pe stadioane.
În plus, prim-ministrul i-a încurajat pe britanici să revină la lucru începând cu 1 august, idee ce vine în contradicţie cu o declaraţie dată joi de consilierul său ştiinţific Patrick Vallance, care a estimat că telemunca este în continuare ''cea mai bună soluţie'' şi că nu există niciun motiv pentru a schimba recomandările în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...
Guvernul aprobă finanțarea a...
Avocatul Gabriel Biriş, expert...