Botoșani, la un pas de carantină. Dan Nechifor a avertizat

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
''Am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie'',  adeclarat premierul Cîțu.
''Am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie'',  adeclarat premierul Cîțu.
Prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor, a anunţat, marţi, că va institui carantina în municipiul reşedinţă în momentul în care indicele de infectare cu COVID-19 va atinge pragul de 6 la mia de locuitori.

El a declarat, într-o conferinţă de presă, că măsura ar putea fi una preventivă pentru evitarea răspândirii noului coronavirus şi a făcut apel la populaţie să evite o astfel de situaţie.

MAE: Persoanele care intră în Grecia au nevoie de această foaie

"Le-am spus şi colegilor din pieţe că suntem la 5,43 (n.r.- cazuri de îmbolnăvire la 1.000 de locuitori), iar în momentul în care vom ajunge la 6 se va carantina municipiul Botoşani şi vom trece în acelaşi regim sau cel puţin apropiat, asemănător, celui din starea de urgenţă. Eu cred şi trebuie ca fiecare dintre noi să luptăm pentru acest lucru, să nu ajungem la 6", a afirmat Nechifor.

La nivel judeţean, rata de infectare cu SARS-CoV-2 a fost, luni, de 2,54 cazuri/1.000 de locuitori, în timp ce în municipiul Botoşani acest indice a ajuns la 5,43. În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost înregistrate 82 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik

pixel