Brexit. Britanicii, pregătiți de pescuitul militarizat

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Britanicii amenință că scoate armata
Britanicii amenință că scoate armata
Patru nave de patrulare ale Royal Navy vor fi pregătite de la 1 ianuarie să protejeze zonele de pescuit din apele britanice în cazul unui ''no-deal'', respectiv un eşec al negocierilor dintre Londra şi Bruxelles privind relaţiile comerciale post-Brexit, scrie vineri publicaţia The Guardian, citată de Reuters.

Respectivele nave vor avea dreptul să oprească, să controleze şi să sechestreze orice navă de pescuit din UE care intră în zona economică exclusivă a Regatului Unit, care se poate întinde până la o distanţă de 320 de kilometri de ţărm.

''Am muncit mult pentru a ne asigura că suntem pregătiţi pentru orice eventualitate'', a declarat publicaţiei The Guardian o sursă din Royal Navy.

Boris Johnson, pesimist în privința negocierilor cu UE

Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit şi UE nu reuşesc să convină la negocierea unui acord post-Brexit. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil ''no deal'', industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe premierul Boris Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit ''va prelua înapoi controlul''. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă

pixel