Bucureştiul, blocat în weekend din cauza a patru evenimente majore. Restricţii de circulaţie

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Restricții de circulație în București astăzi și mâine
Restricții de circulație în București astăzi și mâine
Primăria Capitalei anunţă o serie de restricţii de circulaţie pentru zilele de sâmbătă şi duminică, în mai multe zone ale Bucureştiului, în vederea desfăşurării unor competiţii sportive.

Mai multe artere vor fi blocate, ca urmare a patru evenimente: „Turul României 2021”, „OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2021”, meciul de fotbal dintre România şi Liechtenstein şi „Festivalul Nostalgia”. Astfel, Primăria Capitalei anunţă că pentru buna desfăşurare a competiţiei de ciclism Turul României vor fi instituite restricţii de trafic sâmbătă, când se va închide rondul de pe Şoseaua Kiseleff, în intervalul orar 11,00-17,00, pentru amenajarea zonei de sosire şi ceremonia de premiere a câştigătorilor.

„În intervalul orar 15,00-17,00 va fi restricţionată circulaţia pe banda I pe traseul DN1 – Şoseaua Bucureşti Ploieşti – Casa Presei Libere – Arcul de Triumf – Rond Şoseaua Kiseleff, pentru intrarea în Bucureşti a caravanei cicliste sub supravegherea Brigăzii Rutiere. Traficul rutier pe acest traseu se va desfăşura pe celelalte benzi de circulaţie, sub îndrumarea Brigăzii Rutiere„, se arată într-un comunicat.

Duminică, atunci când este programată finala „Turului României”, traficul rutier va fi închis, între orele 10,30-21,00, pe diferite străzi din zona de nord a Capitalei:

– în intervalul orar 15,00-17,00 se va desfăşura finala competiţiei pe traseul alveolele Kiseleff – Şos Kiseleff – Arcul de Triumf – Şoseaua Regele Mihai I – întoarcere la Piaţa Presei Libere – retur;

– în intervalul orar 17,00-18,30, premierea participanţilor în rondul de pe Şoseaua Kiseleff;

– în intervalul orar 18,30-21,00, dezafectare şi defluire totală a participanţilor şi a carosabilului.

Ministrul Sănătății, APEL pentru toți românii: Suntem în valul 4 al PANDEMIEI

Pentru desfăşurarea „OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2021”, se vor institui restricţii de trafic sâmbătă, în intervalul orar 8,00-12,30, precum şi duminică, în intervalul orar 8,00-12,30, pe mai multe trasee din zona centrală, startul şi sosirea în fiecare probă având loc pe Bulevardul Libertăţii.

Arterele de circulaţie vor fi redeschise traficului rutier secvenţial, în funcţie de poziţia ultimului alergător care se încadrează în timpul regulamentar de concurs.

Pentru meciul de fotbal dintre România şi Liechtenstein, care se va desfăşura duminică pe Stadionul Arena Naţională, se vor institui restricţii rutiere începând cu ora 12,00, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în Stadionul Arena Naţională, precum şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson, iar începând cu ora 15,00, pe strada Toni Bulandra, între Vatra Luminoasă şi rond strada Maior Coravu.

„Mijloacele STB vor fi deviate pe str. Vatra Luminoasă, iar capătul liniilor va fi mutat direct în depoul de pe str. Tony Bulandra în data de 05.09.2021, începând cu ora 15,00. Începând de sămbătă, 04 septembrie, ora 7,00, se va restricţiona parcarea autoturismelor în zona intrării din bd. Basarabia a Stadionului Arena Naţională”, precizează Primăria Capitalei.

„Festivalul Nostalgia” are loc pe strada Lipscani, iar traficul rutier va fi restricţionat, de joi până duminică, între intersecţia cu strada Domniţa Anastasia şi Calea Victoriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com

pixel