Bulgaria a JUCAT TARE! Performanță de invidiat în TURISM

Autor: Anca Mihailov
Data actualizării:
Data publicării:
Avertizare MAE. Coduri de caniculă în Bulgaria
Avertizare MAE. Coduri de caniculă în Bulgaria
Bulgaria a reuşit, în ultimele două luni, să atragă 50% dintre turiştii care în mod normal mergeau în Turcia sau în Grecia, reiese din analiza realizată de Travel Planner, agenţie specializată în vacanţe pe litoral în Bulgaria şi Grecia. Potrivit sursei citate, pe această destinaţie s-a coagulat un nucleu de turişti cu venituri medii şi peste medie care sunt dispuşi să cheltuiască mai mult pentru că sunt obişnuiţi cu calitatea din Grecia şi Turcia.

"Cei care merg în Turcia şi în Grecia de obicei caută acum hoteluri în Bulgaria, deoarece este cea mai permisivă destinaţie pentru turiştii români, nu solicită testele PCR, nu trebuie să stai în carantină la întoarcere pentru că nu s-a reportat niciun caz de covid-19 pe litoralul bulgăresc şi reprezintă una dintre cele mai sigure destinaţii europene. Piaţa s-a schimbat destul de mult, iar cele mai căutate sunt hotelurile de calitate. Turiştii care merg acum în Bulgaria sunt mai pretenţioşi, cu venituri de la medie în sus, şi caută hotelurile de 5 stele, de lanţ, cele de 4 stele sau hotelurile unde au fost mulţumiţi de calitatea serviciilor. Mare parte din clientela din Bulgaria - poate chiar 50% dintre turiştii actuali - nu a mai fost pe litoralul bulgăresc până acum. Pentru că Bulgaria este în general o destinaţie pentru familii, observăm o creştere a segmentului pentru cupluri. Ei constituiau clientela pentru Turcia şi Grecia, a declarat Sebastian Constantinescu, CEO Travel Planner, într-un comunicat.

Portretul turistului

Reprezentaţii agenţiei susţin că, în general, turistul care s-a reprofilat pe litoralul bulgăresc are venituri de minimum 800-1.000 de euro pe lună, pe membru adult, face parte dintr-o familie cu cel puţin un copil şi provine din marile oraşe ale României. Pentru vacanţă, este interesat de hotelurile de 4 şi de 5 stele, de lanţ, având în vedere că este prima oară când vine pe litoralul bulgăresc.

Totodată, turistul este destul de precaut şi preferă să aleagă last minute pentru a reduce cât mai mult riscul de evenimente neprevăzute. Potrivit agenţiei, deşi stă la all inclusive este dispus să cheltuiască pentru servicii extra la hotel dar şi pentru ieşiri în oraş, pe mese la restaurantele din staţiune pentru a experimenta tradiţiile culinare locale.

"Numai în ultimele două luni, am avut parte de peste 1.800 de clienţi care au renunţat la Grecia şi Turcia pentru a veni în Bulgaria în lunile august şi septembrie. În continuare, ne aşteptăm ca acest număr să crească, mai ales că nu sunt puţini hotelierii bulgari care au păstrat calitatea serviciilor, deşi în general există o scădere a calităţii serviciilor datorită acestor reduceri de până la 40%. Cu toate acestea, Bulgaria continuă să aibă un raport calitate-preţ foarte bun. Sunt multe hoteluri de calitate, în regim all inclusive, care aduc aminte de resorturile turceşti", a mai spus Sebastian Constantinescu.

Reduceri last-minute

Reprezentanţii agenţiei susţin că în Bulgaria au început să apară resorturi în genul celor turceşti, cu camere mari, cu servicii all inclusive de calitate, precum Reina del Mar din Obzor (5 stele), un proiect care se anunţă foarte ambiţios pentru litoralul bulgăresc.

Citește și Turism. Reprezentanții industriei se consideră hărțuiți

"În general hotelurile vin cu reduceri last-minute de până la 30-40%. În general hotelurile care erau orientate către piaţa din vest, precum lanţurile Griffith sau Riu, care au o cotaţie foarte bună, acum se orientează mai mult către piaţa din România şi vin cu oferte speciale de reduceri, cum ar fi 'Griffith Mareea' din Nisipurile de Aur, care are o reducere de 40% până la sfârşitul verii. Majoritatea hotelurilor au reduceri de 20-40%, media fiind de 30%. Spre deosebire de Grecia, care nu a mai scăzut tarifele şi nu mai practică reduceri, deoarece cine vrea să meargă, merge. Bulgarii păstrează un grad de ocupare de 40-50%, dar hotelurile populare, cum ar fi cele din lanţul Griffith, ajung până la 70%", se mai arată în documentul citat.

Hotelierii din Bulgaria vor să menţină un grad de ocupare de 60-70% pentru a nu pune presiune asupra calităţii serviciilor şi pentru a putea păstra măsurile de securitate şi de distanţare în condiţiile actuale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor electric
Este o veste bună pentru cele doua banci
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...

Construirea Zidului Berlinului, 1961 / Foto: Arhiva Națională a Germaniei
Litoralul românesc
Recoltarea ceții
Foxconn
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Tarife, dobânzi, criptomonede, pariul pe Trump se clatină

La o lună după începutul celui de-al doilea mandat al...

Are cineva nevoie de un cutit de 150.000 de dolari? VIDEO

Un cuțit de 150.000 de dolari ar putea părea pentru unii...

Bursa de Valori București
Oameni pe stradă
Bani

Leul încheie săptămâna impunându-se în fața dolarului

BNR a anunțat cotațiile valutare pentru vineri, 21...

Energie regenerabilă / Sursa: Freepik.com

Burduja: România are nevoie de energie sigură, accesibilă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit despre...


pixel