Bulgaria propune să fie construite cel puțin 5 poduri peste Dunăre

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bulgaria propune să fie construite cel puțin 5 poduri peste Dunăre
Bulgaria propune să fie construite cel puțin 5 poduri peste Dunăre
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a discutat luni, la Sofia, cu omologul bulgar, Kiril Petkov, despre realizarea infrastructurii rutiere și feroviare dintre România și Bulgaria, inclusiv despre propunerea părții bulgare de realizare a cel puțin cinci poduri peste Dunăre.

În prezent, există două poduri peste Dunăre între România și Bulgaria, cel de la Giurgiu-Ruse și cel de la Calafat-Vidin.

„Am insistat, de asemenea, pe ceea ce înseamnă demararea procesului de dragare a fluviului Dunărea, astfel încât să putem asigura navigația pe tot parcursul anului”, a spus premierul Ciucă prezentând un bilanț al întrevederilor bilaterale pe care le-a avut luni, la Sofia, cu omologii din Bulgaria, Muntenegru și Macedonia de Nord.

Nicolae Ciucă a menționat că a discutat cu premierul bulgar și despre solicitarea României ca etnicii români care trăiesc în Bulgaria să poată să studieze în limba română.

Premierul Nicolae Ciucă a participat, luni, la reuniunea şefilor de guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, organizată la Sofia în contextul crizei provocate de Rusia în Ucraina.  

Suspiciune otrăvire Abramovici. Detalii uluitoare. Ce spun serviciile secrete americane

„Europa trece astăzi prin cele mai complicate timpuri de la cel de-al Doilea Război Mondial odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Interconectorul Bulgaria - Grecia va fi finalizat în iunie

În acest context, securitatea și independența energetică a reprezentat un subiect primordial pe agenda discuțiilor de la Sofia, atenția îndreptându-se în special către interconectorul Bulgaria-Grecia. 

Nicolae Ciucă spune că a discutat cu omologul bulgar, Kiril Petkov, despre modalitatea în care partea bulgară lucrează împreună cu partenerul grec la lucrările de finalizare a interconectorului dintre Bulgaria și Grecia.

„Am primit garanții că toate aceste lucrări se vor finaliza vara aceasta, în luna iunie, și ulterior va urma procesul de teste, astfel încât în toamna acestui an să putem să beneficiem de tranzitul de gaz lichefiat, care poate fi alimentat în portul Alexandroupolis din Grecia”, a anunțat Nicolae Ciucă. El a spus că a discutat cu Kiril Petkov și despre „aspecte legate de ceea ce poate să însemne sporirea capacității de aprovizionare cu gaz pe conducta Transbalkan,  oportunități care pot fi folosite nu numai pentru România și Bulgaria, ci și pentru celelalte țări din Europa”, potrivit Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel