Bundesbank RENUNȚĂ! De 40 de NU s-a mai întâmplat așa ceva

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Nu s-a mai întâmplat așa ceva de patru decenii
Nu s-a mai întâmplat așa ceva de patru decenii
Pentru prima dată după 1979, Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) nu va distribui guvernului de la Berlin profitul realizat în anul care s-a încheiat, deoarece se pregăteşte pentru riscurile "considerabile" asociate cu programele de stimulare adoptate în perioada pandemiei, transmite Bloomberg.

Comparativ, anul trecut Bundesbank a transferat către guvernul german un profit de 5,9 miliarde euro, realizat în anul 2019. Miercuri însă, Bundesbank a informat că nu a realizat profit pentru anul 2020, adăugând că a decis să îşi majoreze provizioanele de risc cu 2,4 miliarde euro până la 18,8 miliarde euro.

"Măsurile extraordinare de politică monetară au dus la creşterea riscurilor în bilanţurile noastre. De exemplu, riscul de default a crescut pentru că am achiziţionat volume mari de obligaţiuni coporate. De asemenea, riscurile asociate cu evoluţia dobânzilor au crescut şi ele", a declarat preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann.

Şi alte bănci centrale din zona euro ar putea să sufere o diminuare a profiturilor ca urmare a unor măsuri de sprijin adoptate de BCE. Autorităţile monetare din Estonia şi Austria au anunţat deja o diminuare a câştigurilor pentru anul 2020.

Citește și Monitorul Oficial devine parțial gratuit

În mod tradiţional, Ministerul german al Finanţelor mizează în fiecare an, inclusiv pentru acest an, pe un profit de 2,5 miliarde de euro care este distribuit de Bundesbank. De la introducerea monedei euro, în 1999, Bundesbank a făcut profit în fiecare an, cel mai bun rezultat fiind cel din 2011, de peste 11,2 miliarde euro.

De asemenea, Banca Centrală a Germaniei primeşte o parte din profitul realizat de Banca Centrală Europeană, având în vedere că are cea mai mare participaţie, 26%, la BCE. Surplusul BCE este distribuit către băncile centrale naţionale ale clor 19 state membre care formează zona euro. Însă în 2020, profitul realizat de BCE a fost de 1,643 miliarde euro, în scădere cu 33% faţă de profitul record de 2,366 miliarde euro înregistrat în 2019, în principal ca urmare a reducerii veniturilor nete din dobânzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel