Burduja cere monitorizarea strictă a capacităţii fluxurilor transfrontaliere

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a propus, la reuniunea din Luxembourg a miniştrilor Energiei din UE, o monitorizare strictă din partea Comisiei Europene a capacităţii fluxurilor transfrontaliere în ţările de tranzit, unde există linii, dar nu sunt folosite decât în mică măsură, şi o coordonare a lucrărilor de mentenanţă care pot bloca brusc anumite interconexiuni, ceea ce duce la creşterea masivă a preţurilor.

În contextul în care, potrivit oficialului român, preţurile la energie în Europa de Est sunt, de câteva luni, mult mai mari decât cele din Europa de Vest, alte soluţii avansate de acesta se referă la accelerarea investiţiilor în interconexiuni noi şi la măsuri excepţionale pe termen scurt pentru protejarea cetăţenilor europeni şi a economiilor statelor membre.

"La reuniunea din Luxembourg a miniştrilor Energiei din UE, am ales să spun adevărul: preţurile la energie în Europa de Est sunt, de câteva luni, mult mai mari decât cele din Europa de Vest. Este incorect şi inacceptabil, dacă vorbim de o singură Europă, cu o piaţă unică. Ne-am săturat să fim "pe roşu" pe harta preţurilor la energie. Poziţia comună a României, Greciei şi Bulgariei s-a bucurat de un larg sprijin. Am explicat deschis ce se întâmplă. Lipsesc interconexiunile în centrul Europei, iar Ucraina are nevoie de tot mai multă energie de import, deşi în anii trecuţi era net exportator. Chiar dacă până în aprilie facturile românilor sunt plafonate, iar aceste presiuni nu se resimt, e o chestiune de principiu şi de competitivitate pe termen lung. În aceste condiţii, cum poate o companie românească să concureze cu una din Europa de Vest, nemaivorbind de cele din restul lumii?", a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.

În aceste condiţii, ministrul Energiei a menţionat că România este deja interconectată cu absolut toţi vecinii prin 9 linii şi are în lucru alte 9, inclusiv 2 cu Republica Moldova.

"Avem acum 3500 MW capacitate, reprezentând 20% din capacitatea totală şi 38% din producţia maximă zilnică! Alţii nu au nici 15%, cât le cere UE, fără a fi interconectaţi cu vecinii lor, tot membri UE", a subliniat sursa citată.

În ceea ce priveşte solicitarea sa privind măsurile excepţionale pe termen scurt pentru protejarea cetăţenilor europeni şi a economiilor statelor membre, Sebastian Burduja a explicat că trebuie asigurări că în UE piaţa de energie funcţionează echitabil pentru toată lumea, iar nedreptăţile sunt corectate rapid.

"Peste 3-5 ani, România nu va mai avea aceste probleme şi nu va mai depinde de alţii - vor avea alţii nevoie de noi. Pentru că cele peste 13 miliarde de euro în contracte semnate, bani nerambursabili atraşi în mandatul meu, îşi vor spune cuvântul şi vom avea încă 3500MW gaz, 2200MW nuclear, 10000MW solar şi eolian, plus finalizarea hidrocentralelor începute (300MW), gazele din Neptun Deep şi peste 1000MW stocare.

Până atunci, lucrurile sunt clare: România cere răspicat o singură Europă, cu aceleaşi drepturi pentru toţi pe piaţa de energie. Doar aşa vom împlini visul lui Jean Monnet pentru o Europă a unităţii, prosperităţii şi păcii", a încheiat ministrul Energiei.

Sebastian Burduja a participat marţi la Reuniunea Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie, de la Luxemburg.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Consiliului European, printre temele de discuţie s-au aflat contribuţia sectorului energetic la competitivitatea UE; preţurile angro ale energiei electrice; pregătirea pentru iarnă; starea uniunii energetice şi REPowerEU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ghișeu
Foto: Freepik.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...


pixel