Bursa de Valori București a închis pe creștere. BET a înregistrat o apreciere de 2,37%

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursa de Valori București nu resimte criza politică
Bursa de Valori București nu resimte criza politică
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 55,42 milioane de lei (11,711 milioane de euro), de peste trei ori mai mare faţă de cea din sesiunea precedentă. 

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 2,37%, până la 9.258,55 puncte. 

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 2,28%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 2,52%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 2,09%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 1,56%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 1,06%. 

Curs valutar. Aurul stabilește un nou record la Bursa de la București

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Societăţii Energetice Electrica au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 12,062 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania (11,774 milioane lei lei) şi Fondul Proprietatea (8,174 milioane lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur, care s-au apreciat cu 5,8%, Electroputere (+4%) şi Rompetrol Well Services (+3,89%). 

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile UAMT, care au pierdut 11,46% din valoare, Rompetrol Rafinare (-3,16%) şi Zentiva (-0,85%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel