Bursa de Valori București deschide pe verde la toți indicii

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Bursa a dechis pe verde
Bursa a dechis pe verde
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de miercuri în creştere pe toţi indicii, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, înregistra o apreciere de 0,48%, până la valoarea de 9.091,33 puncte, după primele 30 de minute de la debutul tranzacţiilor. 

Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,47%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,32%. 

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, se aprecia cu 0,47%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,44% în deschiderea şedinţei de miercuri, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în urcare cu 0,27%. 

Electrica, anunț important. Directorul de guvernanță corporativă a încetat mandatul

Valoarea totală a schimburilor realizate după 30 de minute de la deschiderea bursei se ridica la 4.151.620 lei (877.516 euro). 

Cele mai bune evoluţii erau înregistrate de acţiunile SIF Moldova, în creştere cu 1,07%, MedLife (+0,94%) şi Romgaz (+0,92%). 

În scădere erau acţiunile Fondului Deschis de Investiţii ETF Tradeville (-0,74%) şi ElectroArgeş (-0,41%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Foto: Facebook Finanțe Sed Lex
La birou / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru
Gabriel Biriș
„Lo Storto” de la Zaha Hadid, afectat de temperaturi extreme în Italia
Energie / FOTO: Freepik
TVA mai mare, taxe în creștere, consum în picaj!
Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate

OUG adoptată: fără restructurare ANAF pe județe

Guvernul a adoptat luni, 30 iunie 2025, o ordonanță de...

Semiconductori
Agricultură
Miniștrii cabinetului Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Oameni pe stradă
freepik.com
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
ANAF
Freepik.com
Birou
Foto: Pexels.com
Panouri solare / Foto: Unsplash

pixel