Bursa de Valori Bucureşti, cifrele săptămânii. Fondul Proprietatea, OMV Petrom şi Banca Transilvania, în topul tranzacţiilor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână aproape 4,4 miliarde de lei la capitalizare.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat aproape 4,4 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut de aproape cinci ori, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a ajuns la 201,11 miliarde de lei, în creştere de la 196,73 miliarde de lei, în perioada 12 - 16 decembrie 2022.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 205,61 milioane de lei, în scădere faţă de 1,02 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 20 decembrie, când s-a înregistrat un rulaj de 71,3 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 21 decembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 30,02 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 12.147,12 puncte.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, generând tranzacţii de 44,91 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 4,77%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu tranzacţii de 42,12 milioane de lei (-0,65%) şi Banca Transilvania cu 38,92 milioane de lei (+0,97).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Grupului Industrial Electrocontact (+14,29%), Uztel (+14,09%) şi Societăţii de Construcţii Napoca (+9,33%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Armătura, cu un declin de 32,92%, urmate de cele ale Condmag (-7,69%) şi ale societăţii Mecanică Fină (-6,4%). 

 

Vezi şi: Previziuni 2023: Ce se va întâmpla cu prețurile materiilor prime

 

Materiile prime ar trebui, potrivit experților băncii americane Goldman Sachs, să fie din nou cea mai performantă clasă de active în 2023, oferind investitorilor randamente de până la 40%.

Banca de pe Wall Street spune că, deși în primul trimestru economia mondială ar putea fi puternic afectată de slăbiciunea celor mai mari economii ale lumii, cea a Statelor Unite și Chinei, deficitul de petrol, de gaze naturale și metale ar trebui să susțină prețurile la valori ridicate. 

Comentând aceste previziuni, Investing.com amintește că aceeași experți de la Goldman Sachs au prezis, la sfârșitul anului 2020, un "superciclu" multianual al materiilor prime. Prin urmare, analiștii americani a rămas fideli acestei viziuni, în ciuda prăbușirii prețurilor la energie din ultimele luni, din cauza pandemiei de coronavirus din China și a politicii sale "Zero Covid", care au paralizat cererea. 

Este la fel de adevărat că, sub presiunea străzii, regimul de la Beijing a renunțat la drasticul său program de restricții, dar acum se confruntă cu o explozie uriașă a numărului de îmbolnăviri. Cum vor proceda în continuare autoritățile chineze rămâne, deocamdată, un mister. 

Creșteri de peste 40% în 2023

"În ciuda unei dublări aproape anuale a multor dintre prețurile la materiile prime în mai 2022, unele investiții în materii prime au dezamăgit", au scris analiștii Goldman.

Aceasta este cea mai importantă revelație a anului 2022 - chiar și prețurile extraordinar de ridicate de la începutul anului nu au reușit să creeze suficiente intrări de capital și, prin urmare, o ofertă adecvată pentru a rezolva deficitul pe termen lung.

Banca se așteaptă ca indicele S&P GSCI - principala măsură a evoluției prețurilor materiilor prime - să crească cu 43% în 2023. Acest lucru s-ar adăuga la câștigurile de 40% înregistrate până acum în acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu
Curs valutar / Foto: Arhivă
Cisco
FMI

pixel