Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de marţi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa de Valori Bucureşti
Bursa de Valori Bucureşti
Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de marţi

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor efectuate la 35 de minute de la deschidere s-a cifrat la 1,296 milioane de lei (264.493 euro).

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, a înregistrat o creştere de 0,14%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,13%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,69%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o apreciere de 0,14%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în creştere cu 0,01%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o apreciere de 0,07%.

Cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Carbochim (14,77%), Vrancart (1,58%) şi Transgaz (1,24%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile companiilor Condmag (-8,33%), SIF Muntenia (-4,28%) şi Cemacon (-1,35%). 

 

Vezi şi: Petrolul, la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape trei săptămâni

 

Prețul petrolului a crescut vineri, pe fondul avertimentelor venite din Rusia care a amenințat cu reducerea producției de țiței, la care s-au adăugat și problemele cauzate, în Statele Unite, de puternica furtună hibernală care a provocat anularea a mii de zboruri. 

Prețul barilului de țiței Brent din Marea Nordului cu livrare în februarie a crescut cu 3,63% și a închis la 83,92 dolari.Peste Ocean, barilul american West Texas Intermediate (WTI), scadent tot în februarie, a urcat cu 2,67%, la 79,56 dolari.

Cele două soiuri de referință au atins în timpul ședinței de tranzacționare cele mai ridicate niveluri din ultimele aproape trei săptămâni.

Edward Moya, de la Oanda, a declarat că această mișcare a fost determinată de declarațiile vicepremierului rus Alexander Novak, care a avertizat că Rusia ar putea reduce producția cu 500.000 până la 700.000 de barili pe zi la începutul anului 2023.

Mesajul a fost interpretat ca un răspuns la embargoul impus de Uniunea Europeană asupra țițeiului rusesc, care a intrat în vigoare la începutul lunii decembrie, cu un mecanism de plafonare a prețurilor pentru livrările în afara Europei. Deși, după ultimul întâlnire a reprezentanților statelor care fac parte din înțelegerea OPEC+, unde intră și Rusia, Moscova a anunțat o posibilă reducere a cotelor de producție în cazul introducerii unor limite de preț. Cu alte cuvinte, avertismentul de acum al rușilor nu ar fi trebuit, în mod normal, să afecteze evoluția pieței. 

Președintele rus Vladimir Putin "este un maestru manipulator și știe că prețul petrolului constituie un punct de fragilitate pentru Occident", a comentat John Kilduff de la Again Capital.

Tot el a explicat că o reducerea producției la puțurile existente poate fi un proces complicat, ce poate conduce chiar la o deteriorare a instalațiilor, motiv pentru care comercianții au preferat să nu acorde, până acum, o atenție prea mare declarațiilor venite de la Moscova și să le ia în serios. 

"Sunt sceptic" în ceea ce privește amploarea acestei amenințări, spune John Kilduff. "Dar pe o piață cu un volum redus, în ajunul unui weekend de Crăciun, un asemenea semnal capătă rezonanță" și joacă puternic asupra prețurilor. Oricum, piața americană va fi închisă luni, care este zi de sărbătoare în SUA.

De asemenea, traderii au urmărit îndeaproape trecerea furtunii hibernale Elliott, care a provocat deja perturbări la mai multe rafinării din Texas, unde se așteaptă ca temperaturile să scadă mult sub 0°C în acest weekend. "Acest lucru va pune presiune asupra volumelor de produse rafinate", prezice John Kilduff, "astfel încât acest lucru ajută la susținerea prețurilor".

În trei zile, prețurile angro la combustibilul pentru încălzire au crescut cu 10%, în timp ce prețurile futures la benzină au crescut cu până la 6% numai în ședința de vineri. 

Piața a trecut cu vederea anunțul grupului canadian TC Energy, care a anunțat că va începe operațiunile de repornire a tronsonului încă blocat al oleoductului Keystone, care transportă petrol canadian către SUA. Este vorba de secțiunea care leagă Steele City (Nebraska) de principalul terminal din Cushing (Oklahoma), care este închis de mai bine de două săptămâni din cauza unei scurgeri în nordul statului Kansas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru
Gabriel Biriș
„Lo Storto” de la Zaha Hadid, afectat de temperaturi extreme în Italia
Energie / FOTO: Freepik
TVA mai mare, taxe în creștere, consum în picaj!
Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate

OUG adoptată: fără restructurare ANAF pe județe

Guvernul a adoptat luni, 30 iunie 2025, o ordonanță de...

Semiconductori
Agricultură
Miniștrii cabinetului Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Oameni pe stradă
freepik.com
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
ANAF
Freepik.com
Birou
Foto: Pexels.com
Panouri solare / Foto: Unsplash
Foto: Pexels.com

pixel