Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa de la Bucureşti
Bursa de la Bucureşti
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere cu peste 1% prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 59,02 milioane de lei (11,94 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,25%, până la 12.286,92 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 1,21%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 1,04%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,03%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,75%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o urcare cu 1,31%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 1,27%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile BRD - Groupe Societe Generale, cu 6,96 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 5,38 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania - 4,23 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab (+13,08%), Altur (+7,95%) şi Electroargeş (+5,48%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-4,76%), Bermas (-4,17%) şi Farmaceutica Remedia (-2,59%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel