Bursa de Valori Bucureşti a închis pe plus ultima şedinţă a săptămânii. Acţiunile Hidroelectrica, cele mai tranzacţionate

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Bursa de la Bucureşti a închis vineri pe plus

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală a schimburilor a fost de 131,92 milioane de lei (26,75 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,11%, până la 13.244,23 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere similară.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,12%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,27%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în creştere uşoară cu 0,01%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o apreciere cu 0,09%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a scăzut uşor cu 0,01%.

Cele mai tranzacţionate companii pe Piaţa Reglementată au fost Hidroelectrica, rulajul acesteia fiind de 17,36 milioane de lei, OMV Petrom, cu schimburi de 16,42 milioane de lei, şi Transport Trade Services - 8,55 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (+13,94%), Armătura (+11,25%) şi SIF Hoteluri (+6,10%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Transport Trade Services (-6,80%), Electroaparataj (-4,19%) şi Bermas (-4,17%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

UE. Foto: Freepik.com
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com

pixel