Reuniunile Băncii Mondiale s-au încheiat fără nici un răspuns clar
Majoritatea participanților au...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 36,857 milioane de lei (7,5 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,94%, până la 12.354,76 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,90%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,92%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a diminuat cu 0,63%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 1,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 1,23%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a scăzut cu 1,68%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 9,57 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 4,52 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica - 2,68 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+9,57%), SIF Hoteluri (+6,67%) şi cele ale Şantierului Naval Orşova (+2,41%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-10,68%), Erste Group Bank (- 5,14%) şi Comelf (-4,57%).
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în scădere, din cauza îngrijorărilor investitorilor cu privire la sectorul bancar american, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,22%, ajungând la valoarea de 32.185,14 puncte, în scădere cu 69,72 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,14%, ajungând la valoarea de 3.912,77 puncte, în scădere cu 5,55 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,11%, ajungând la valoarea de 11.325,36 puncte, în scădere cu 12,99 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 1,72%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.744,36 puncte, în scădere cu 135,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 1,91%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.333,97 puncte, în scădere cu 299,24 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 1,92%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.175,71 puncte, în scădere cu 140,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 361,84 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 359,22 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 382,86 forinţi, în creştere faţă de un curs de 379,30 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 77,89 forinţi, în creştere faţă de un curs de 77,16 forinţi, vineri.
Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,67%, după ce Banca Centrală a Japoniei a decis să menţină rata dobânzii la minus 0,1% , transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 28.143,97 puncte, în scădere cu 479,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Este cel mai ridicat nivel din 26 august.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,01%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.394,59 puncte, în scădere cu 24,50 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,40%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.230,08 puncte, în scădere cu 46,02 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 3,04%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 19.319,92 puncte, în scădere cu 605,82 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,15%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.177,43 puncte, în scădere cu 37,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Majoritatea participanților au...
Există însă și o veste mai...
Arieratele bugetului general...
A locui în apropierea familiei...
Tarifele impuse de Donald Trump...
Piețele financiare se tem de un scenariu mai mult decât...
Bursa fascinează la fel de mult...
Vacanțele rimează uneori cu...
Cum să jonglezi între stilul chic și confortul la birou?...
Au fost angate o serie de negocieri.
Toyota Motor a anunțat că...
Privind dincolo de aspectele politice, China este o...
Cătălin Leonte, directorul...
Grupaj de știri.
Ministerul Energiei a lansat în...
Oficialii Băncii Centrale...
În contextul în care dolarul este în scădere accentuată...
Uniunea Europeană încearcă să...
Ministrul Energiei, Sebastian...
A doua putere economică mondială își propune să domine...
În deșertul arid al Arizonei,...
Ele tronează, impunătoare, în...
Linia ar urma să lege capitala, de pe malul estic al...
Fondul Monetar Internațional...
Capitala Italiei a fost...
Cătălin Leonte, Director...
Ultimele date publicate de...
Este singura țară din G7 care a înregistrat o recesiune...
Statul a aprobat vânarea a peste 34.000 de căprioare...