Bursa își reia creșterea după o săptămână de scădere

Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Bursa își revine după ai multe zile de scădere
Bursa își revine după ai multe zile de scădere
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri însă valoarea tranzacţiilor a coborât la 25,48 milioane de lei (5,35 milioane euro), de la 45,129 milioane de lei (9,478 milioane euro), marţi. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,47%, la 8.174,16 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,52%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,2%, transmite Agerpres.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o apreciere de 0,45%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,33%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,65%.

Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai tranzacţionate miercuri, generând schimburi de 7,39 milioane de lei, urmate de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (3,83 milioane de lei) şi ale Fondului Proprietatea - (3,80 milioane de lei).

Citește și: Bursa închide pe roșu, dar volumul tranzacțiilor este în creștere

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Zentiva, care s-au apreciat cu 14,92%, TMK Artrom (+7,53%) şi Condmag (+7,14%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Rafinare, care au pierdut 5,15% din valoare, Electromagnetica (-3,86%) şi Electrica (-1,86%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel