Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,61%, până la 12.988,58 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,60%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,66%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,54%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,57%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis cu o depreciere de 0,63%.
Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o apreciere de 1,08%.
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 31,79% într-o săptămână la BVB
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 15,14 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 8,52 milioane de lei, şi Romgaz, cu 6,28 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur (+6,67%), Rompetrol Rafinare (+5,44%) şi Electroargeş (+ 5%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-15%), Romcab (-8,33%) şi Condmag (-7,14%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...
Moneda națională pierde teren...
RO e-Factura obligatoriu:...
Defecțiunile din termoficare...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Ratingurile suverane ale...
China a suspendat importurile de energie electrică din...
Undă verde de la Bruxelles:...
Mutările anului 2026 pe piaţa...
GAP-ul de TVA al României va...
Ultimele zile pentru depunerea...
ANAF a demarat un proiect pilot...
Veniturile Rusiei din petrol și...
Curs valutar, 15 ianuarie 2026.
Ministerul Dezvoltării vrea să...
Acordul UE–Mercosur divizează...
Gigantul ultra-fast fashion...
Avocatul specializat în...
IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...
Lukoil câștigă timp pentru...
Ce declarații trebuie depuse la...