Burse lunare de cel puțin 1.000 de euro. Cine pot fi beneficiarii acestor bani

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Care este condiția pentru a beneficia de un astfel de suport
Care este condiția pentru a beneficia de un astfel de suport
Este un proiect de hotărâre al Ministerului Educației și vizează anumiți studenți sau persoane care vor să-și perfecționeze cunoștințele. 

Concret, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se intenționează stabilirea cadrului legal pentru pentru susținerea unora dintre viitorii specialiști români ce studiază în străinătate. 

În acest scop, se are în vedere introducerea unui sistem de sprijin financiar destinat respectivilor persoane, suport ce conține burse lunare, dar și acoperirea unor cheltuieli cu transportul în afara granițelor. Valoarea burselor pentru românii ce studiază în universități din străinătate va fi stabilită anual, în funcție de țara în care se studiază, dar nu va putea fi mai mică de 1.000 de euro/lună.

Potrivit proiectului de HG, “Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, acordă anual, în condiţiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare” din anumite domenii de interes pentru România, ce vor fi stabilite în fiecare an.

În același timp, tot anual se vor stabili, prin ordin al ministrului educației, și numărul total al lunilor de bursă acordate într-un an calendaristic, tipurile de burse și durata stagiului unei burse.

Practic, bursierii români care efectuează stagiile de studii amintite vor beneficia de:

- o bursă lunară destinată plăţii unor taxe şcolare şi, eventual, acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, în limita cuantumurilor stabilite;

- transport dus-întors (cu avionul, cu trenul sau cu autocarul) din România până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar;

- plata unui tarif suplimentar pentru bagaje de cel mult 32 kg, în afara celor incluse în costul biletului.

Valoarea burselor va fi stabilită anual, pe ţări, nu va putea fi mai mică de 1.000 de euro/lună și se va acorda doar pentru perioada stagiului efectiv realizat, cu prezență fizică, în străinătate.

Atenție însă, nu toți cei care studiază în străinătate vor putea primi acest sprijin financiar din partea statului român, ci doar cei ce vor participa la un concurs organizat la nivel naţional de către Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii.

Modul de organizare şi de desfăşurare a concursului, precum și condițiile financiare de acordare și de decontare a bursei vor trebui stabilite, de asemenea, prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației.

După cum apare în nota de fundamentare a proiectului de HG, prin această măsură “se acoperă vidul legislativ în ceea ce privește aplicarea recomandărilor europene și măsurilor asumate de România la nivel național și internațional în ceea ce privește politicile educaționale în domeniul mobilităților”.

”În absența consacrării normative a aspirațiilor României afirmate în documentele strategice de referință pentru dezvoltarea componentei de internaționalizare a învățământului românesc prin crearea oportunităților de mobilitate a educației, reprezentarea academică a țării noastre în cadrul instituțiilor de învățământ prestigioase la nivel european și internațional este periclitată. Această situație este cauzată de numărul redus al studenților români care efectuează studii sau cercetări în cadrul universităților și colegiilor de renume, principala cauză a desistării fiind lipsa resurselor financiare”, se mai arată în nota de fundamentare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...


pixel