Bursele lumii, creșteri pe linie. Londra a fost excepția

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Bursa New York. Este pentru prima dată când indicele Dow Jones Industrial Average depăşeşte pragul de 34.000 puncte.
Bursa New York. Este pentru prima dată când indicele Dow Jones Industrial Average depăşeşte pragul de 34.000 puncte.
 Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de joi în creştere, pe fondul publicării unor date economice încurajatoare iar bursele asiatice au avut creșteri consistente.

New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de joi în creştere, pe fondul publicării unor date economice încurajatoare, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,62%, ajungând la valoarea de 32.619,48 puncte, în creştere cu 199,42 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,52%, ajungând la valoarea de 3.909,52 puncte, în creştere cu 20,38 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,12%, ajungând la valoarea de 12.977,68 puncte, în creştere cu 15,79 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna mai a scăzut cu 2,62 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 58,56 dolari.

Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în creştere cu 1,56%, pe fondul aşteptărilor privind redresarea economiei SUA, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 29.176,70 puncte, în creştere cu 446,82 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, relatează Agerpres.

Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 1,09%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 3.041,01 puncte, în creştere cu 32,68 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Shanghai a închis şedinţa de vineri în creştere cu 1,63%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.418,33 puncte, în creştere cu 54,74 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Citește și: Zilele libere de Paști 2021. Cum se recuperează

Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de joi în creştere cu 0,07%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 14.621,36 puncte, în creştere cu 10,97 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Bursa de la Paris a închis şedinţa de joi în creştere cu 0,09%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.952,41 puncte, în creştere cu 5,12 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Bursa de la Londra închis şedinţa de joi în scădere cu 0,57%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.674,83 puncte, în scădere cu 38,06 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai a scăzut cu 2,46 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 61,95 dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel