Calcule pentru creşterea pensiilor. Cu cât ar putea fi majorate

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Pe fondul scumpirilor accentuate şi a crizei care se adânceşte tot mai mult, Ministerul Muncii face strategii pentru creşterea pensiilor.   

Scenariul cel mai optimist cu o majorare cu 12,3% este însă greu de pus în practică, astfel că Ministerul Muncii ia în calcul procente mult mai mici. 

Ministerul Muncii face în această perioadă calcule pentru o posibilă majorare a pensiilor în acest an. 

Scenariul cel mai optimist arată că pensiile ar putea fi majorate cu 12,3%. Dar acesta nu va fi luat în calcul, pentru că vine la pachet cu un efort bugetar maxim. 

În schimb, mai există un al doilea scenariu posibil care prevede creşterea pensiilor cu 6-7%. Pe masa Ministerului Muncii, urmează să fie făcute simulări şi cu procente mai mici de atât. 

La nivelul coaliţiei de guvernare, se doreşte o majorare a pensiilor după jumătatea anului, dar şi cresterea salariilor bugetarilor. Tocmai pentru a da un ajutor împotriva scumpirilor din ultima perioadă, potrivit Antena3. 

Cîţu spune că economia are MARI probleme: Şomajul este în creştere, deficitul este în pericol, inflaţia s-ar putea să depăşească 10%!

Scenarii creştere pensii

1. Majorarea maximă care ar putea fi dată pensiilor: 12,3% (din cei 1% disponibili în PIB)
2. Majorarea pensiilor care este luată în calcul acum: 6-7% (din cei 1% disponibili in PIB)
Sursa: calcule Ministerul Muncii

Cum arată cheltuielile cu pensiile acum

- PIB 2022: 1.317 mld lei
- buget asigurări sociale: 96,5 mld. lei (7,33% din PIB)
- bugetul de stat: 14,8 mld. lei (1,12% din PIB)
- total cheltuieli pensii: 111,3 mld. lei (8,45% din PIB)
Sursa: Ministerul Muncii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...


pixel