Când ajunge vaccinul Johnson & Johnson în România

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Vaccinul de la Johnson & Johnson va ajunge în România la jumătatea lunii aprilie, dar prima tranșă va număra doar câteva zeci de mii de doze, anunță coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță. Fiind monodoză, se pretează mai mult centrelor mobile, a precizat el.

Valeriu Gheorghiță a spus, marți, în conferință de presă, că vaccinu Johnson & Johnson va ajunge în România cel mai probabil în a doua jumătate a lunii aprilie.

„În a doua jumătate a lunii aprilie dacă nu mă înșel ar trebui să primim probabil prima tranșă. Nu este una consistentă, probabil că vom primi câteva zeci de mii de doze. Reamintesc faptul că se administrează într-o singură doză, deci schema de vaccinare este simplificată. Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile. Ținând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani și care nu au contraindicații cunoscute, vom vedea care va fi strategia prin care vom folosi acest tip de vaccin”, a spus dr. Gheorghiță.

Trei lucruri de știut despre vaccinul Johnson & Johnson

Acesta a precizat că, din punct de vedere practic, fiind vaccin care se administrează într-o singură doză, acesta se pretează mai mult pentru centre mobile și pentru vaccinare în localitățile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus.

„Asta nu înseamnă că nu va fi accesat și de restul categoriilor de persoane”, a mai spus dr. Gheorghiță.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, în 11 martie, vaccinul dezvoltat de producătorul Johnson & Johnson. Acesta este primul vaccin împotriva coronavirusului care se administrează într-o singură doză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl
Palatul Victoria

Cum vrea statul să aducă banii diasporei în economie

Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...

Ministerul de Finanțe
Carrefour
Bursa de Valori București
Foto: Freepik
Lingouri de aur
Bitcoin / Foto: Freepik
Dan Vardie
 Nevsky Prospekt, Sankt Petersburg / Foto: Pedro Szekely / Flickr
Sediul Organizației Națiunilor Unite / Foto: Maximilian Goldmann / Flickr
Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel