Carantină în București. Masca, obligatorie peste tot. Ce activități se închid

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Bucuresștiul a intrat în carantină
Bucuresștiul a intrat în carantină
Consiliul Municipal pentru Situații de Urgență a luat luni mai multe decizii privind impunerea unor măsuri privind prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, după ce rata îmbolnăvirilor a depășit 3 la mia de locuitori.  

Așadar, masca devine obligatorie în București în toate spațiile publice închise și deschise pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.  Măsura a intrat în vigoare începând cu ziua de azi, 20 octombrie 2020, ora 00:00.

S-a hotărât suspendarea temporară a activităților didactice care presupun prezența față în față din unitățile de învățământ (scenariul 3/roșu), cursurile desfășurându-se online.

Prima țară din UE care intră în carantină totală

“Activitatea didactică este suspendată pentru maniera față în față pentru 14 zile, începând din această seară de la ora 00:00. Mâine, copiii vor continua activitatea școlară în online. Inclusiv grădinițele, deci nivelul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și universitar, indiferent că este de stat sau privat“, a declarat Roxana Cercel, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Municipiului București  pentru Edupedu.ro.

Timp de 14 zile se închid și restaurantele, cafenelele, teatrele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din hoteluri, pensiuni sau alte unități de cazare este permisă pentru persoanele cazate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel