Carduri pentru energie. Cine primește ajutorul și cum se obține

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Cardul de energie pentru plata facturii. Marcel Boloş: E nevoie de trei documente
Cardul de energie pentru plata facturii. Marcel Boloş: E nevoie de trei documente
Guvernul a aprobat compensarea preţului la energie pentru persoanele şi familiile vulnerabile, urmând ca beneficiarii cardului de energie să deconteze facturi în limita sumei de 1.400 de lei, bani care vor fi alocaţi în două tranşe.

Ministrul Marcel Boloș a menţionat şi categoriile de persoane care urmează să aibă aceste carduri.

Este vorba despre:

  • pensionarii în vârstă de peste 60 de ani cu venit mediu pe loc de consum mai mic de 2.000 de lei,

  • pensionari fără limită de vârstă, care beneficiază de pensii de invaliditate, cu condiţia venitului mediu pe loc de consum de 2.000 de lei

  • persoanele cu dizabilităţi, fără limită de vârstă, cu venitul mediu pe loc de consum, 2.000 de lei,

  • persoanele beneficiare de ajutor social.

  • beneficiarii de alocaţie pentru întreţinerea familiei.

Conform ministrului Boloș, numărul estimat al beneficiarilor, aşa cum a fost aprobat de către Guvern, este de 3,9 milioane.

MInistrul a explica că listele privind beneficiarii vor fi întocmite de Ministerul Muncii şi mecanismul se va derula prin intermediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în parteneriat şi cu implementarea activităţilor necesare pentru cardul pentru energie cu Compania Naţională Poşta Română.

Ce forme de energie se poate deconta

Oficialul a subliniat că în baza acestei măsuri toate formele de energie se pot deconta, respectiv energia electrică, energia termică în sistem centralizat, apoi consumul de gaze naturale, partea de lemn de foc, peleţii, butelie cu gaz lichefiat şi alte forme de energie utilizate în această perioadă de iarnă pentru încălzirea locuinţei.

Ministrul a precizat că plăţile se vor efectua prin intermediul operaţiunilor de sume în mandat poştal, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română.

"Sunt două modalităţi de efectuare a acestor plăţi, respectiv prin intermediul oficianţilor poştali sau direct la oficiile poştale. Aici, pentru ca să se poată face o plată pentru sume în mandat poştal e nevoie de trei documente: cardul de energie, care dă dreptul beneficiarului la compensarea preţului la energie, cartea de identitate şi documentul justificativ privind datoria faţă de furnizorul de energie. De reţinut, cardul de energie nu are valoare nominală, are elemente de securitate, respectiv cod de bare, dă dreptul beneficiarului, aşa cum am menţionat, la compensarea preţului la energie, nu este transmisibil şi nu se poate ridica numerar de pe el. Deci, practic, beneficiarul, prin intermediul cardului, face dovada că este beneficiar al acestui tip de ajutor, iar Poşta Română este cea care efectuează aceste plăţi de sume în mandat poştal, respectiv, operează plăţile către furnizorii de energie, aşa cum rezultă din documentele justificative care a fost prezentate de beneficiari", a explicat Boloş.

Acesta a menţionat paşii procedurali în vederea utilizării cardului de energie, după ce a fost întrebat despre acest lucru:

"Întâi de toate cardul este obligatoriu, (...) el dă dreptul titularului de card să beneficieze de compensarea preţului la energie. Apoi, factura care vine lunar acasă - orice locuinţă are mai multe tipuri de consumuri energetice, de la energia electrică până la încălzire, gaze naturale - şi omul respectiv, beneficiarul de ajutor de încălzire decide care dintre facturi doreşte să şi-o achite din cei 700 de lei. Cu documentele justificative, împreună cu cardul pentru energie şi cu cartea de identitate se poate prezenta la oficiul poştal. Acolo, oficiul poştal completează documentele necesare şi eliberează, atenţie, o dovadă privind plata de sume în mandat poştal pentru a certifica că operaţiunea are loc. (...) A doua modalitate este cea prin intermediul oficiantului poştal, a poştaşului în termeni cât mai simpli, care completează documentele necesare, eliberează aceeaşi dovadă şi de-acolo revine responsabilitatea Poştei Române pentru ca să opereze plăţile către furnizorii de energie", a precizat Boloş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Dumitru Costin, BNS
Medicamente / Foto: Freepik
Bursa de Valori București
Banca Naționala a României
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 şi 23 de grade.
Centru de date / Foto: Freepik
Wang Yi
Programul Casa Verde Fotovoltaice
Termocentrala de la Turceni
Miraj, efect cauzat de temeratura ridicată / Foto: Jeffrey Beall

Canicula aduce restricții de trafic în Teleorman

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii...

Un călător se uită la avioanele de pe pista de aterizare / Foto: Freepik
Ilie Bolojan, în Parlamentul României / Foto: George Călin / Inquam Photos
ANAF
Poluare / Foto: Freepik
Energie verde / Foto: Freepik
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

România, în topul celor mai mari prețuri la energie

Prețurile la energie electrică continuă să varieze...

Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
OPEC
Caniculă
Camioanele care au fost depistate de Poliția de Frontieră
Trafic oprit pe Podul Prieteniei
Freepik.com
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Pompieri
Grafică: Oana Pavelescu

pixel