Care este secretul economic al Elveției. Cum reușesc alții să facă treabă bună

La 22 mai, cei mai importanți oameni din politică, afaceri, mediul academic, mass-media și artă au venit la Davos pentru prima reuniune față în față a Forumului Economic Mondial după mai bine de doi ani. De o jumătate de secol, această reuniune oferă celor mai buni dintre cei buni posibilitatea de a discuta, dezbate, analiza cele mai presante probleme ale lumii. În Elveția, țară care a înflorit ca un paradis pentru afaceri, ei se simt ca acasă. Deși este o țară mică, fără ieșire la mare și cu puține resurse naturale, Elveția găzduiește sediile centrale a 13 dintre cele mai mari 100 de companii din Europa în funcție de capitalizarea bursieră și 12 dintre cele mai mari 500 de companii din lume. Care este rețeta secretă elvețiană?

Elveția are cea mai mare densitate de companii Fortune 500 din lume în raport cu PIB-ul său. Multinaționalele contribuie cu aproximativ o treime din producția economică a Elveției, o proporție mult mai mare decât în alte țări de dimensiuni comparabile. Țara atrage companii străine: Google a înființat la Zurich cel mai mare centru de inginerie din afara SUA. Companiile elvețiene de tip blue-chip își depășesc rivalii europeni: indicele bursier elvețian a crescut cu 29% în ultimii cinci ani, în comparație cu 3% pentru Euro Stoxx 50, un indice dominat de giganții francezi și germani.

"Bunul simț" al guvernanței elvețiene

Reputația companiilor elvețiene a depășit cu mult granițele țării în sectorul bancar (UBS și Credit Suisse), al asigurărilor (Swiss Re și Zurich), farmaceutic (Roche și Novartis), alimentar (Nestlé), al comerțului cu mărfuri (Glencore și Gunvor) și al orologeriei (Rüsselsheim), orologerie (Richemont, Patek Philippe și Rolex), ospitalitate (Caesar Ritz a fost cel mai tânăr dintre cei 13 copii ai unui fermier elvețian) și, inevitabil, ciocolată (Lindt & Sprüngli și Barry Callebaut, cel mai mare producător de ciocolată din lume).

Există mai multe motive pentru superioritatea companiilor elvețiene. Primul dintre acestea este "bunul simț" care caracterizează țara, potrivit lui Paul Bulcke, președintele Nestlé. Acest lucru se manifestă printr-un model politic unic care combină federalismul și democrația directă, un guvern central slab, o reglementare redusă, universități de cercetare de top și rivalitate în domeniul educației și al impozitării între cantoanele care alcătuiesc confederația elvețiană.

Fiecare și-a ales domeniul industrial

"Bunul simț" al țării se manifestă printr-un model politic unic, care combină federalismul și democrația directă, un guvern central slab, reglementări slabe, universități de cercetare de top și rivalitate educațională și fiscală între cantoanele care alcătuiesc confederația elvețiană".

În cea mai mare parte a istoriei sale, Elveția a fost săracă. Solul infertil, adesea acoperit de zăpadă în cea mai mare parte a anului, a făcut ca mediul să fie neospitalier. Astfel, când Elveția a început să se dezvolte din punct de vedere economic, în secolul al XIX-lea, orașele cantonale precum Zurich și Basel, au ales să se specializeze în industrii cu valoare adăugată mare. Gallen s-a concentrat pe textile, Zurich pe mătase și filatură, Berna a fost centrul comerțului cu brânzeturi, iar Basel a devenit un centru pentru industriile farmaceutice și chimice emergente. Industria orologeră era localizată în principal în Arcul Jura, care se întindea de la Geneva la Basel, iar sectoarele bancar și de asigurări prosperau la Geneva și Zurich.

Deschiderea față de restul lumii

Aceste eforturi au fost susținute de "neutralitatea eternă" a Elveției, acordată la Congresul de la Viena din 1815. Elveția a fost ferită de cele două războaie mondiale care au devastat restul Europei în secolul trecut. În același timp, țara a beneficiat de un aflux de persoane calificate care fugeau de conflictele de pe continent și de banii pe care aceștia îi depuneau în conturile bancare elvețiene. Pentru James Breiding, autorul cărții "Swiss Made: The Untold Story Behind Switzerland's Success", ingredientul cheie în rețeta succesului elvețian este deschiderea față de restul lumii, care a atras talente internaționale, inclusiv minorități persecutate, cum ar fi hughenoții francezi în secolul al XVII-lea și evreii din Germania în anii 1930 și 1940.

Străinii au jucat un rol central în succesul economic al Elveției. Henri Nestlé, fondatorul omonim al companiei, a venit din Frankfurt. Antoni Norbert Patek, pionierul orologeriei și creatorul Patek Philippe, a fost un ofițer de cavalerie în armata poloneză. Leo Sternbach, un evreu polonez care a fugit de naziști, a inventat Valium, care a devenit tranchilizantul emblematic al Roche. Nicolas Hayek, co-fondatorul producătorului de ceasuri de consum Swatch, era de origine libaneză. Aproximativ jumătate dintre directorii executivi ai celor mai mari companii din Elveția sunt străini. Severin Schwan de la Roche este austriac, Gary Nagle de la Glencore este sud-african, iar Vasant Narasimhan de la Novartis este indian-american.

Primirea străinilor contrastează puternic cu conflictele interne ale țării. Elvețienii nu se înțeleg deloc cu vecinii din alte cantoane. Cu toate acestea, s-au unit într-un mod care a încurajat autonomia și responsabilitatea. "Asemenea țăranilor care se târguiesc la piață, orașele-stat au căutat cel mai ieftin contract social pe care îl puteau găsi și au limitat libertatea personală cât mai puțin posibil pentru a obține cele mai mari beneficii", explică James Breiding.

Cantoanele au mai multă putere

Această abordare se regăsește și la vârful statului. Consiliul Federal, brațul executiv al guvernului federal, nu are lideri recognoscibili. Cabinetul are șapte membri cu puteri egale. Fiecare dintre ei își petrece un an la președinție, astfel încât nimeni nu-și mai amintește numele său pentru mult timp. În timp ce Consiliul are puțină putere, cele 26 de cantoane ale țării au multă putere, la fel ca și cele peste 2.000 de municipalități.

Cantoanele gestionează sănătatea, asistența socială, educația, aplicarea legii și politica fiscală. Acest lucru le pune în competiție pentru a atrage companiile și angajații acestora. Impozitele pe profit sunt scăzute. Lucerna și-a înjumătățit rata în 2012. Zug are cea mai mică rată a impozitului pe profit, de 11,9%. Doar centrele financiare offshore, precum Guernsey și Qatar, au rate de impozitare mai mici decât cantoanele cu taxe scăzute, se arată într-un raport realizat de KPMG. Prin comparație, rata în Franța este de 26,5%.

Rivalitatea nu se oprește la fiscalitate. Cantoanele contribuie la finanțarea principalelor universități. Eidgenössische Technische Hochschule (ETH) din Zurich, unul dintre cele două institute federale de tehnologie, este clasat în mod regulat printre cele mai bune universități din Europa continentală. Legăturile strânse dintre mediul de afaceri și cel universitar asigură faptul că absolvenții au competențele potrivite pentru cerințele de pe piața muncii. De exemplu, în ianuarie 2020, Nestlé, Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Lausanne (EPFL) - celălalt institut federal de tehnologie -, cantonul Vaud și Școala Elvețiană de Management al Ospitalității din Lausanne au lansat "Swiss Food Nutrition Valley", un program de cercetare pentru a promova inovarea în domeniul producției alimentare durabile. Compania de software Logitech și compania de tehnologie Cisco au centre de cercetare în campusul EPFL.

Limitele neutralității 

Cu toate acestea, în ciuda tuturor succeselor sale, Elveția și-a pierdut atractivitatea ca centru pentru multinaționale în ultimele trei decenii. În 1990, două treimi din primele 20 de companii americane (inclusiv General Motors, Hewlett-Packard și IBM) aveau sediul european în Elveția. În 1992, alegătorii elvețieni au decis să nu urmeze exemplul norvegian și să nu adere la Spațiul Economic European, renunțând astfel la accesul la piața unică a UE. Ca urmare, unele dintre cele mai de succes companii din lume, precum Apple, Alibaba și Samsung, s-au mutat la Amsterdam, Dublin sau în alte centre de afaceri din UE. Anul trecut, Elveția a ratat o altă șansă de a avea acces ușor la una dintre cele mai mari piețe din lume, atunci când guvernul său a renunțat la planurile de a transforma 120 de acorduri bilaterale într-un tratat global cu UE.

Citește și Scandalurile de la Credit Suisse

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.