Care sunt companiile cu cele mai multe aplicări pentru joburi

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
Peste 2000 de locuri de muncă libere în Capitală
Peste 2000 de locuri de muncă libere în Capitală
Volumul total de aplicări pentru un alt job a urcat în iunie  cu 5% comparativ cu luna mai a acestui an, cele mai căutate joburi au fost în domenii precum financiar-contabilitate, transport, inginerie şi Business Process Outsourcing (BPO), potrivit BestJobs.

Un procent similar de creştere a fost înregistrat şi în comparaţie cu anul anterior.

”Pentru trei luni consecutiv, joburile din domeniile financiar-contabilitate şi transport ocupă primele două poziţii în topul căutărilor efectuate de către candidaţii români, cu peste 46.000 de căutări în total în luna iunie. Românii au mai căutat să se angajeze în domenii precum inginerie, cu peste 18.000 de căutări de joburi, BPO (Business Process Outsourcing) - cu peste 14.000 de căutări, resurse umane şi vânzări - cu peste 10.000 de căutări fiecare”, spun reprezentanţii BestJobs.

Tot în luna iunie, candidaţii au mai fost interesaţi de joburile din IT şi marketing, dar şi de cele dedicate muncitorilor calificaţi, în total aceştia generând peste 24.000 de căutări pentru astfel de poziţii.

Sectorul bancar a atras cei mai mulţi candidaţi în luna iunie, cu peste 6.500 de aplicanţi.

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus de Enel (2.748 aplicări), Raiffeisen Bank (1.921 aplicări), Continental Automotive Group (1.665 aplicări), Oracle (1.651 aplicări), A&D Pharma (1.627 aplicări), Banca Transilvania (1.577 aplicări), First Bank (1.528 aplicări), British American Tobacco (1.488 aplicări), Alpha Bank (1.482 aplicări) şi Regina Maria (1.511 aplicări).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik.com
Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia

pixel