Carlos Ghosn, eliberat pe cauțiune. Procurorii pot contesta

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Carlos Ghosn
Carlos Ghosn
Un tribunal din Tokyo a aprobat marţi cererea de eliberare pe cauţiune depusă de avocaţii lui Carlos Ghosn, deschizând calea pentru eliberarea din închisoare a fostului preşedinte al Nissan, acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere, transmit Reuters şi Kyodo. 

Carlos Ghosn a acceptat să fie supravegheate video şi să-i fie monitorizate discuţiile. Cauţiunea a fost stabilită la un miliard de yeni (nouă milioane de dolari). 

Procurorii pot face apel la decizia de eliberare pe cauţiune depusă de avocaţii lui Carlos Ghosn. Dacă procurorii fac apel şi tribunalul îl respinge, Ghosn va fi eliberat după mai mult de 100 de zile petrecute în închisoare. 

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. 

Noua echipă de avocaţi a lui Carlos Ghosn a anunţat luni că este optimistă că în curând ar putea fi eliberat pe cauţiune fostul preşedinte al Nissan şi că va urmări o strategie de apărare diferită de cea a fostei echipe în privinţa acuzaţiilor care i se aduc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik.com
Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia

pixel