Carrefour a anunţat ce se va întâmpla cu angajaţii Cora după preluarea magazinelor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Carrefour
Carrefour
Carrefour preia toate magazinele Cora din România. 

Carrefour anunţă finalizarea tranzacţiei cu Grupul Louis Delhaize şi preluarea tuturor activităţilor brandului Cora din România - 10 hipermarketuri şi 9 magazine de proximitate, precum şi a celor 2.000 de angajaţi.

Potrivit unui comunicat al retailerului Carrefour, transmis marţi Agerpres, în perioada următoare, hipermarketurile şi magazinele de proximitate nou achiziţionate vor intra într-un proces treptat de rebranding, care urmează să fie finalizat la sfârşitul anului 2024.

"Carrefour este determinat să le ofere clienţilor cea mai bună experienţă în hipermarketurile şi magazinele sale, astfel încât hipermarketurile vor rămâne deschise, pe cât posibil, pe parcursul procesului, iar magazinele de proximitate vor fi închise o perioadă scurtă de timp, pentru a fi rapid adaptate la formatul Carrefour Express. Hipermarketurile Cora vor începe procesul de transformare la finalul anului 2023, atunci când se va lansa şi campania Cora devine Carrefour, menită să vină în ajutorul consumatorilor şi să îi familiarizeze cu noile beneficii", se menţionează în comunicat.

Citiţi şi: Adio, magazine Cora! Carrefour preia afacerea. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția

Tranzacţia anunţată în luna aprilie a acestui an prin care grupul Carrefour va prelua Cora România a fost aprobată de către Consiliul Concurenţei la finalul lunii octombrie 2023.

"Ne pregătim să încheiem anul 2023 cu o achiziţie importantă pentru compania noastră şi să intrăm în noul an cu un plan foarte bine pus la punct de integrare a tuturor magazinelor Cora. Echipa noastră se va mări cu peste 2.000 de noi colegi, iar în perioada următoare ne vom concentra pe integrarea noilor membri în universul nostru. Primul nostru obiectiv comun va fi să le asigurăm clienţilor noştri cea mai bună experienţă Carrefour pe durata întregului proces de integrare. Cele două echipe vor colabora pentru a le oferi tuturor consumatorilor cea mai bună experienţă în magazinele noastre pe tot parcursul procesului de transformare a acestora. (...)", a declarat Julien Munch, CEO Carrefour România.

Tranzacţia presupune creşterea portofoliului Carrefour la peste 430 de magazine în ţară la momentul semnării, contribuind la consolidarea de business a companiei în România şi ca angajator de top în sectorul de retail.

Odată cu achiziţia operaţiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 430 de magazine, în 113 oraşe din ţară şi ajunge în top trei jucători de pe piaţa de retail din România, fiind un angajator de top certificat pentru peste 17.000 de angajaţi.

În 2022, Carrefour România a fost un important contributor la susţinerea economiei, cu peste 681 milioane de lei în taxe aduse la bugetul de stat. Furnizorii Carrefour de anul trecut au provenit în proporţie de peste 93% din România, iar acum retailerul continuă să îşi extindă reţeaua de producători locali şi ultra-locali, care însumează peste 1.300 de parteneriate, pentru furnizarea de produse proaspete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
BNR
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...

Volodimir Zelenski, la Consiliul European

pixel