Cartel Alfa semnalează o situaţie aberantă: Majorarea de la 1 iulie a salariului minim ar putea duce la scăderea venitului net

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Foto: Mihai Ciobanu
Foto: Mihai Ciobanu
De la 1 iulie se majorează salariul minim, însă asta nu e tocmai o veste bună în lipsa unor măsuri care trebuie luate urgent, avertizează Cartel Alfa.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" aduce în atenţia Ministerului de Finanţe şi Executivului necesitatea modificării urgente a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 2024, în caz contrar ajungându-se în situaţia ca majoritatea acestora să ajungă în fapt să aibă veniturile nete reduse, în loc să beneficieze de majorarea binevenită acordată.

"Odată cu majorarea salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei a fost crescută de la 200 la 300 de lei şi suma deductibilă, pentru care angajatorul nu plăteşte taxe şi contribuţii sociale. Pentru a beneficia de această sumă neimpozabilă, legislaţia actuală prevede ca venitul brut realizat din salarii şi beneficii asimilate salariilor să nu depăşească pragul de 4.000 de lei. Printre aceste beneficii de care nu mai rămâne foarte mult loc fără o actualizare a plafonului se numără şi tichetele de masă. Este de salutat decizia Guvernului de a mări salariul minim pe economie într-o perioadă foarte dificilă, în care angajaţii plătiţi cu salariul minim sunt cei mai afectaţi. Măsura luată prin Ordonanţă de Urgenţă 59/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi majorarea la 300 de lei/lună a sumei neimpozabile şi care nu se cuprinde în baza lunară de calcul a impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale obligatorii reprezintă cu adevărat un ajutor necesar, deşi perturbă motivarea în salariile brute de până la 4.200 de lei (care vor avea pe net mai puţin decât cei de la salariul minim)", se arată într-un comunicat al confederaţiei.

Cartel ALFA atrage atenţia Guvernului că există o necorelare privind aceste majorări şi menţinerea în legislaţie a pragului de 4.000 de lei care condiţionează deductibilitatea fiscală a taxelor şi contribuţiilor sociale.

"Fără actualizarea acestui prag, în final vom avea paradoxul ca tocmai salariaţii cu venituri mici să fie cei privaţi de alte beneficii asimilate salariilor. Mai exact, nu doar că angajaţii nu ar primi un sprijin real, dar calculele noastre arată că se poate ajunge chiar la scăderea venitului net. De exemplu, un angajat care acum este plătit cu salariul minim pe economie şi primeşte tichete de masă câştigă o sumă totală netă cu 63 de lei mai mare faţă de un angajat care din iulie va beneficia de majorarea salariului minim la 3.700 de lei, dar la care se mai pot adăuga maximum 300 de lei pentru alte beneficii de natura sporurilor, indemnizaţiilor, beneficiilor extrasalariale etc, astfel încât pragul de 4.000 de lei să nu fie depăşit", se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, o astfel de situaţie contravine atât scopului majorării salariului minim pe economie, cât şi majorării de la începutul anului a valorii maximale a tichetelor de masă la 40 de lei/zi, odată cu măsura schimbării tratamentului fiscal favorabil, menită tocmai să încurajeze angajatorii să crească valoarea acestor tichete acordate angajaţilor.

"În acest sens, CNS 'Cartel ALFA' solicită decidenţilor actualizarea în mod corespunzător a alineatului (1) litera b), articolul LXXIII din Ordonanţa de Urgenţă 115/2023, pentru ca măsurile binevenite incluse în Ordonanţa de Urgenţă 59/2024 să îşi poată atinge efectele dorite", a avertizat CNS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel