Cartela prepay, cumpărată doar cu buletinul

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Cartelele prepay se vor cumpăra numai pe baza buletinului de identitate
Cartelele prepay se vor cumpăra numai pe baza buletinului de identitate
După ce la începutul acestei săptămâni, activitatea Curţii de Apel Bucureşti a fost întreruptă şi clădirea evacuată în urma unui apel anonim la Serviciului de Urgenţă 112 care spunea că în incinta instituţiei s-ar afla o bombă dar și în contextul asasinatului de la Arad, Stelian Ion a readus în discuție chestiunea cartelelor telefonice reîncarcabile. 

Ministrul Justiției spune că: „Trebuie să luăm foarte în serios reanalizarea soluţiei referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. Este o chestiune pe care trebuie să o gândim foarte atent. O să propun această chestiune pentru că, din păcate, sunt tot mai multe situaţii în care oameni certaţi cu legea se folosesc de acest mijloc. Este un subiect pe care îl am pe agendă, printre priorităţi. Să vedem care e soluţia legală, constituţională să se poată face asta”.

Cel mai recent act normativ care prevede acest lucru este OUG 62/2019. Actul normativ prevedea că aceia ce voiau să cumpere cartelele preplătite puteau face acest lucru doar dacă transmiteau firmei de telefonie mobilă o serie de date de identificare, precum și o copie a unui act de identitate, notează Avocatnet.

ANCOM. Precizări privind portarea numărului de telefon

OUG 62/2019 trebuia să se aplice începând septembrie 2019, însă termenul de aplicare a tot fost amânat. Până la urmă, prevederile ordonanţei nu au ajuns niciodată să se aplice deoarece CCR a stabilit, în februarie 2020, că este neconstituţională în întregime.

Decizia CCR a venit în urma unei sesizări de neconstituţionalitate transmise de Avocatul Poporului prin care se preciza şi faptul că actul normativ nu menţionează nici scopul în care se face colectarea datelor personale prin faptul că un cumpărător e obligat să arate buletinul la cumpărarea cartelei. Iar acesta nu are siguranța că datele sale nu vor fi folosite și în alte scopuri.

Această chestiune a mai fost abordată de autorități însă toate propunerile legislative care vizau acest lucru au fost respinse de Curtea Constituțională a României.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump

pixel