Casa de modă Prada pleacă în misiune pe Lună

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Casa de Modă Prada
Casa de Modă Prada
Prada și Axiom Space fac echipă pentru a crea costumul pe care îl vor îmbrăca astronauții în timpul următoarei misiuni lunare.

Doar un pas de la Săptămâna Modei până în spațiu. De această dată, una dintre cele mai cunoscute case de modă nu va îmbrăca vedete din lumea showbiz-ului, ci astronauții echipajului care vor pleca în următoarea misiune lunare, Artemis III. Pentru ducerea la îndeplinire a proiectului, ce trebuie finalizat până în 2025, brandul de lux își unește forțele cu compania Axiom Space. Într-un comunicat de presă comun, cele două companii au salutat această colaborare fără precedent. 

„Experiența tehnică a celor de la Prada în privința materialelor folosite, a tehnicii de fabricație, conceptele lor inovatoare de design, toate aceste performanțe vor contribui nu numai la asigurarea confortului astronauților pe suprafața lunară, dar vor ține cont și de factorii umani esențiali, care nu se regăsesc la costumele spațiale tradiționale”, a explicat Michael Suffredini, CEO al Axiom Space.

Prin urmare, inginerii de la Prada și Axiom Space vor lucra mână în mână pentru a duce acest proiect la bun sfârșit. Scopul este de a proiecta ținute pe cât de ergonomice, pe atât de sigure. Iată de ce, Prada intenționează să folosească răgazul acordat pentru a inova, pentru a realiza ceva care să răspundă cu adevărat tuturor exigențelor. 

„Avem în spate decenii de experimentare, dispunem de tehnologie de ultimă oră și know-how în materie de design. Toate vor fi acum folosite pentru a ajuta la proiectarea costumului dorit epoca Artemis. Este o adevărată sărbătoare a puterii de creație și inovație, sunt convins că echipa care va lucra la proiect va găsi soluțiile cele mai uimitoare”, a spus Lorenzo Bertelli, directorul de marketing al grupului Prada. 

El s-a grăbit să calmeze mințile cu prea multă imaginație: ”Nu, stați liniștiți, nu vorbim despre salopete de cașmir sau cu imprimeuri fistichii. Așa ceva nu vezi pe podium. Aveți răbdare, nu dați frâu speculațiilor și o să aveți o surpriză plăcută”, a menționat el. 

O nouă provocare pentru Prada

Nu este prima dată când Prada se află acolo unde este cel mai puțin așteptat. În 2021, marca a fost implicată în Cupa Americii. Nu a fost doar un sponsor, ci și a fost parte la proiectul AC75, o ambarcațiune care a luat parte la cursă și pentru care a realizat pânzele. De data aceasta, provocarea promite să fie și mai mare. Axiom, în comunicatul său de presă, promite: „Aceste costume spațiale vor permite o explorare mai aprofundată a suprafeței lunare decât s-a făcut vreodată.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor

pixel